Se ofereau să introducă ilegal imigranți în România, iar prețul era de 5.000 de euro de persoană. Până să îi prindă DIICOT, au adunat o avere

Publicat: 09 09. 2015, 17:54

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 16 persoane: Ergin Mehmet, Ion Mocanu, Akdeniz Rasit, Dabanli Gokhan, Fide Arif, Ștefan Rusu, Gafar Ervin, pentru trafic de migranți, tentativă la trafic de migranți și constituire a unui grup infracțional organizat, Zeytun Mehmet Nuri, Korkmaz Ismail, Pak Tahir, Demirdogan Tuncay, Dogan Omer, Demir Tarik, Dokuzluoglu Ilhan, Salim Zilfo, pentru trafic de migranți și constituire a unui grup infracțional organizat și Saracoglu Murat, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, trafic de migranți, contrabandă calificată și constituire a unui grup infracțional organizat.

Potrivit anchetatorilor, cele 16 persoane au constituit pe teritoriul României o grupare care în perioada ianuarie – aprilie a organizat transporturi clandestine de migranți, în special sirieni și irakieni, care erau trecuți ilegal granița prin frontiera de sud a țării, utilizând mijloace de transport persoane sau marfă, dar și o ambarcațiune de dimensiuni medii cu care au trecut ilegal fontiera maritimă a Mării Negre. Ulterior, migranții au fost scoși fraudulos din țară la bordul unor autotrenuri.

Procurorii DIICOT spun că gruparea avea o organizare extrem de complexă, acționând pe trei paliere aflate într-o permanentă legătură.

Astfel, un prim palier era format din organizatorii turci care acționau pe teritoriul Turciei și Bulgariei, pentru racolarea și coordonarea transporturilor de migranți pe ruta Turcia-Bulgaria-România – statele de destinație din Spațiul Schengen, având rolul de lideri ai grupării. Coordonatorii grupării se ocupau într-o primă fază de racolarea și transportul transfugilor din Siria sau Irak către Turcia, formând grupuri consistente de migranți atât la Istanbul, cât și în Bulgaria, iar ulterior de traficarea acestora în state precum Austria, Germania, Franța, Italia, Norvegia, Finlanda și Suedia.

Cel de-al doilea palier era constituit din organizatorii segmentului local al rețelei care acționa pe teritoriul României, aparent sub forma unor celule distincte, dar care interacționau între ele permanent sub coordonarea liderilor aflați pe teritoriul Turciei și Bulgariei. Aceștia aveau rolul de a prelua transfugii intrați ilegal în România, de a le asigura cazarea temporară, iar ulterior îmbarcarea în mijloacele de transport trimise de către organizatorii turci ai rețelei.

Un ultim palier era format din transportatorii turci ai rețelei racolați de către organizatorii din Turcia și Bulgaria și trimiși în vederea preluării și îmbarcării grupurilor de transfugi predate de membrii segmentului local al grupării.

Aceștia au intrat și au menținut permanent contactul cu membrii grupării aflați pe teritoriul României, din momentul plecării din Turcia, până în momentul ajungerii la destinație a transfugilor transportați în mod clandestin.

Potrivit procurorilor DIICOT, după ce migranții intrați în mod fraudulos din Siria și Irak în Turcia ajungeau în Istanbul, în funcție de destinația vizată, se stabilea prețul care trebuia plătit pentru fiecare segment al drumului, transportatorii care urmau să asigure deplasarea clandestină a acestora până în țările de tranzit, inclusiv România, iar ulterior traficanții din Turcia, stabileau rutele urmate de transfugi, contactând în acest sens pe membrii palierului infracțional care acționau în România.

Autotrenurile cu care erau transportați migranții erau, în general, uzate din punct de vedere tehnic, marfa fiind folosită doar ca mijloc de disimulare a transfugilor, uneori actele de transport însoțitoare ale mărfii atestând date nereale.

„Modurile de operare variate utilizate, perseverența membrilor grupării în realizarea scopului infracțional, limbajul codificat folosit, sumele mari de bani încasate, aspecte stabilite cu ocazia monitorizării activităților infracționale, au demonstrat gradul ridicat de specializare a acestei rețele de criminalitate organizată”, notează procuorutii.

Aceștia mai spun că gruparea a obținut profituri substanțiale, cu minimum de investiții, în condițiile în care suma percepută pentru traficarea unui singur migrant era de aproximativ 5.000 de euro, iar conform probelor obținute de anchetatori în perioada ianuarie – aprilie 2015 membrii rețelei au traficat aproximativ 150 migranți.

Dosarul a fost trimis Tribunalului București.