Sediul unei bănci, evacuat după ce angajații au descoperit o grenadă pe un birou

Publicat: 23 11. 2015, 17:50
Actualizat: 23 11. 2015, 18:43

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Banat” al județului Timiș, Bogdan Mutu a declarat că, luni după-amiază, în sediul unei bănci din zona centrală a municipiului Lugoj a fost descoperită o grenadă pe unul dintre birouri.

„Se pare că este vorba de o grenadă, nu știm exact ce fel de grenadă, care a fost așezată pe un birou al Băncii Carpatica din Lugoj. La fața locului, ISU a trimis o mașină cu apă și spumă și o ambulanță”, a declarat Bogdan Mutu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene (IPJ) Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat că specialiștii care se deplasează la fața locului vor stabili exact despre ce obiect este vorba.

„Agentul unei unități bancare a sesizat Poliția că pe un birou din interiorul agenției se află un obiect suspect. Urmează ca specialiștii care se deplasează la fața locului să stabilească exact despre ce este vorba”, a afirmat Mirela Drăghicioiu.

Potrivit polițiștilor de la fața locului, angajații băncii în care a fost descoperită grenada au fost evacuați, iar circulația în zonă a fost închisă.