Șefi de spitale, demiși de Ministerul Sănătății pentru datoriile acumulate

Publicat: 10 11. 2013, 11:24
Actualizat: 06 07. 2016, 06:53

Șeful Spitalului Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon Focșani a fost demis de Ministerul Sănătății(MS) ca urmare a înregistrării de datorii către furnizorii de bunuri și servicii timp de trei luni consecutiv, iar din același motiv au fost acceptat demisiile conducerilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj și Spitalului Comunal Vidra, se arată într-un comunicat al MS.

De asemenea, în prezent, se află în procedură de reevaluare managerii de la Spitalul CFR Constanța și Spitalul Clinic CF Iași ale căror arierate au fost reeșalonate, conform deciziilor emise de direcțiile generale ale finanțelor publice județene.

„Contractul de management și, respectiv, contractul de administrare încetează „în cazul existenței a 3 luni consecutive de plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor , conform prevederilor legale sau contractuale”. În urma analizelor și evaluărilor trimestriale ale managerilor unităților sanitare cu paturi din subordinea MS, precizăm faptul că cinci dintre aceștia au înregistrat arierate, timp de 3 luni consecutiv: Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, Spitalul CFR Constanța, Spitalul Clinic CF Iași, Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon Focșani și Spitalul Comunal Vidra”, se mai arată în comunicat.