Șeful Inspectoratului de Poliție Constanța, rănit într-un accident, în timp ce se afla pe motocicletă

Publicat: 17 08. 2019, 17:23

Potrivit IPJ Constanța, accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 14.00, pe strada Oituz din Mangalia. Polițiștii susțin că accidentul a fost provocat de șoferul unei mașini care nu a respectat indicatoarele rutiere.

„Un bărbat de 78 de ani a condus un autoturism pe strada Oituz din municipiul Mangalia, dinspre Geamie către Liceul Economic și, ajungând la intersecție cu strada Ștefan cel Mare, nu a respectat semnificația indicatorului oprire, astfel că a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de inspectorul șef al IPJ Constanța, comisar șef Constantin Dancu”, au transmis polițiștii constănțeni.

Aceștia mai spun că șeful IPJ Constanța a fost rănit ușor în urma impactului. „Inspectorul șef se afla în timpul liber și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, au fost recoltate probe biologice de sânge”, au mai arătat reprezentanții IPJ Constanța, într-un comunicat de presă.

Și șoferul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta nu a suferit vătămări corporale.