Șeful Poliției Ilfov a fost schimbat din funcție

Publicat: 17 09. 2013, 14:26
Actualizat: 17 09. 2013, 14:29

Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, Florin Raportaru, a fost schimbat din funcție săptămâna trecută, prin ordin al ministrului Radu Stroe, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Comisarul șef Florin Raportaru, care era împuternicit la conducerea IPJ Ilfov, a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, să-i semneze încetarea împuternicirii, invocând motive personale, a precizat MAI.

IPJ Ilfov este condus interimar de unul dintre adjuncții acestuia, comisarul Manuel Sorin Ciongaru, până la numirea unui nou șef.

Florin Raportaru era la conducerea IPJ Ilfov din 29 ianuarie. Anterior, acesta a fost director adjunct la DGIPI, din octombrie 2009 până în ianuarie2013.

Comisarul șef Florin Raportaru a fost împuternicit la conducerea Poliției Ilfov după ce Niculae Marinescu a fost numit șef al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IGPR.

Inspectoratul General al Poliției Române anunța, în 29 ianuarie, că Niculae Marinescu a fost eliberat din funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, prin Ordin al ministrului Afacerilor Interne.

Niculae Marinescu fusese numit, în 16 ianuarie, prin ordin al ministrului de Interne, Radu Stroe, inspector șef al Poliției Ilfov, după eliberarea din funcție a lui Emanuel Nica, în urma cercetării disciplinare a acestuia. Din 17 aprilie 2009 și până în 16 ianuarie, chestorul de poliție Niculae Marinescu a ocupat funcția de director general adjunct al Poliției Capitalei, pe linie de ordine publică.

În 10 ianuarie, Emanuel Marin Nica, cercetat disciplinar după ce în toamna anului trecut la instituția condusă de acesta a fost declanșat un control în urma uciderii japonezei Yurika Masuno, a fost eliberat din funcția de șef al Poliției Ilfov.

Adjunctul șefului Poliției Române, Viorel Vasile, declara atunci că Emanuel Marin Nica a fost eliberat din funcție și pus la dispoziție, iar fostul adjunct al acestuia, Ionel Lefter, a fost sancționat cu mustrare scrisă și mutat la Poliția Otopeni.

Controlul făcut la IPJ Ilfov a vizat evaluarea managementului în cazul prevenirii criminalității stradale, în special infracțiunile comise cu violență, mai ales că la nivelul IPJ Ilfov există un număr foarte mare de fapte comise cu violență, rămase cu autori necunoscuți, preciza Ministerul Administrației și Internelor.

Situația de la Ilfov a intrat în atenția conducerii MAI la scurt timp după moartea japonezei Yurika Masuno, când s-a constatat că Vlad Nicolae se face vinovat și de alte două crime și tâlhării, la care se mai adăuga și molestarea sexuală a unor femei în vârstă, fiind lăsat în libertate atât din indiferența polițiștilor, cât și a procurorilor ilfoveni.