Șeful Tarom, la un pas de demitere

Publicat: 17 03. 2016, 18:05
Actualizat: 18 03. 2016, 08:25

„Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, i-a solicitat Autorității Aeronautice Civile din România să elaboreze un raport cu privire la activitatea Tarom. În urma evaluării, s-a constatat că managementul companiei a fost defectuos. Ca urmare a celor constatate, Consiliul de Administrație al companiei se va reuni cel mai probabil vineri, va lua act de concluziile raportului, iar unii membri ai acestuia îi voi cere actualului director general să demisioneze”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Costescu a anunțat încă de miercuri, la finalul ședinței Executivului, că la Tarom vor urma schimbări, dar nu a vrut să detalieze.

„Le-am anunțat (schimbările-n.r.), o să se vadă la momentul în care se vor produce. Sunt niște modificări treptate de politică și în același timp de abordare pentru că abordarea de până acum la Tarom nu a fost una potrivită”, a precizat ministrul.

Miercuri seara Dan Costescu a revenit cu următoarea declarație: ”După acțiunea de protest a salariaților TAROM din cadrul Direcției Tehnice, desfășurată pe parcursul zilei de astăzi, 16 martie a.c., solicit atât angajaților companiei, cât și managementului executiv să își desfășoare activitatea în condiții normale, fără a periclita regularitatea zborurilor și siguranța pasagerilor. Întârzierile repetate ale curselor Tarom, tratarea necorespunzătoare a pasagerilor și comunicarea defectuoasă a managementului cu angajații riscă să afecteze imaginea companiei. Toate acestea, coroborate cu incidentul în care a fost implicată aeronava Tarom la Budapesta, mă determină să solicit Autorității Aeronautice Civile din România, conform competențelor instituției, să finalizeze mâine, 17 martie 2016, investigația de la Tarom. De asemenea recomand întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație al Tarom care să ia act de concluziile raportului, de situația generală creată în companie și să acționeze conform atribuțiilor legale”.

În urmă cu o săptămână, premierul Dacian Cioloș a respins bugetul de venituri și cheltuieli al companiei Tarom și a cerut o notă explicativă în care managementul să arate care este viziunea și la ce sunt utilizați banii.

Heinzmann și-a început mandatul la Tarom pe 19 noiembrie 2012, semnând un contract pe patru ani.