Senator PPDD de Buzău, exclus din partid după ce ar fi vrut să-l bată pe liderul filialei județene

Publicat: 02 07. 2013, 16:57
Actualizat: 01 02. 2019, 02:03
Senatorul PPDD de Buzău Constantin Popa a fost exclus din partid după ce ar fi vrut să-l bată pe liderul organizației județene a PPDD, Eduard Dumitrașcu, mai multe persoane fiind martore ale incidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Senatorul PPDD de Buzău Constantin Popa a fost exclus din partid după ce ar fi vrut să-l bată pe liderul organizației județene a PPDD, Eduard Dumitrașcu, mai multe persoane fiind martore ale incidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit președintelui PPDD Buzău, Eduard Dumitrașcu, senatorul Constantin Popa, care era și liderul organizației municipale a formațiunii, a fost exclus din partid cu unanimitate de voturi, într-o ședință care a avut loc luni seară.

„În primul rând activitatea lui Constantin Popa în sensul de a curta celelelte partide politice. Se știe dorința sa de a-și vinde mandatul și de a se duce într-un partid aflat la guvernare. Dar pe lângă asta, ieri (n.r. – luni), în biroul liderului grupului parlamentar al PPDD, Daniel Fenechiu, alături de Simona Man și alți lideri de la centru, Popa a avut o ieșire care nu poate fi tolerată sub nicio formă, a încercat să-i bată pe colegi, să sară la mine, a folosit injurii, un vocabular de maidan, lucruri care nu au ce căuta într-un partid serios”, a declarat, marți, liderul PPDD Buzău.

El a adăugat că va trebui să se consulte cu un avocat pentru a vedea dacă va depune o plângere împotriva senatorului Popa, după ce acesta ar fi încercat să îl bată.

„Nu știu dacă voi face o plângere la Poliție, trebuie să mă sfătuiesc și cu avocatul Daniel Fenechiu, care era și prezent acolo, urmează să vedem decizia pe care o vom lua. Au fost atât de mulți martori încât nu poate nega. O fi fost o ieșire, așa o fi temperatmentul lui. Mai era un pas până la un atac fizic la adresa mea, noroc cu colegii care l-au temperat”, a spus Eduard Dumitrașcu.

La rândul său, senatorul Constantin Popa a afirmat că a fost dat afară din partid „pe nedrept”, în urma neînțelegerilor cu liderul PPDD Buzău.

„Nu mă înțeleg cu domnul Dumitrașcu, el a propus excluderea mea, nu am avut nicio ieșire, le-am spus doar răspicat că nu mai putem continua așa, cu domnul Dumitrașcu la conducerea organizației județene a PPDD. De altfel, sunt mai mulți membri ai filialei care sunt nemulțumiți. Eu nu am vrut să plec de la PPDD, dar dacă așa s-a decis, mergem înainte. Deocamdată, n-am nicio apropiere față de vreun partid, nu trebuie neapărat să mă alătur vreunui grup parlamentar, ci trebuie să-mi fac treaba pentru cei care m-au ales”, a declarat, marți, senatorul Constantin Popa.

După excluderea lui Constantin Popa, la Buzău, PPDD nu mai are niciun reprezentant în Parlament. Partidul a avut după alegerile de anul trecut doi parlamenatri, respectiv deputatul Gheorghe Coman, care a trecut la PC, și senatorul Constatin Popa.