SHOPPING. Cumpărăturile online, la mare căutare în Europa. Românii și bulgarii, ca de obicei

Publicat: 20 04. 2020, 12:55
SHOPPING. Cumpărăturile online, la mare căutare în Europa. Românii și bulgarii, ca de obicei / Sursa FOTO: picpedia.org

Cumpărăturile online sunt din ce în ce mai căutate în UE, deși țări ca România și Bulgaria continuă să rămână reticente la această metodă. Eurostat a făcut publice luni cifrele aferente anului 2019, iar țara noastră nu are niciun motiv de bucurie.

Deşi cumpărăturile online continuă să crească la nivelul UE, doar 22% dintre bulgari şi 23% dintre români au făcut achiziţii online în 2019. Media Uniunii Europene este de 60%, arată datele publicate de Eurostat!

În 2019, campionii achiziţiilor online din UE au fost locuitorii din Danemarca (84%), Suedia (82%), Olanda (81%), Germania (79%) şi Finlanda (73%).

La polul opus, cu cel mai redus procent, s-au situat Bulgaria (22%) şi România (23%). Totuşi, în cazul românilor, se observă că procentul celor care fac cumpărături online a crescut constant, de la 2% în 2009 la 20% în 2018 şi 23% în 2019.

La nivelul UE, 60% dintre persoanele cu vârste între 16 şi 74 de ani au făcut achiziţii online în 2019, faţă de 56% în 2018. Comparativ cu 2009, procentul celor care fac cumpărături online aproape s-a dublat, de la 32% la 60%. Cea mai mare creştere în ultimii zece ani s-a înregistrat în Estonia, unde procentul celor care fac cumpărături online a urcat cu 51 de puncte procentuale, de la 17% în 2009 la 68% în 2019.

Comerțul electronic, stimulat de coronavirus

Pe fondul creşterii folosirii internetului şi a îmbunătăţirii standardelor de securitate, consumatorii din UE apreciază posibilitatea de a face cumpărături oricând oriunde, având acces la o gamă largă de produse şi putând compara cu uşurinţă preţurile. În timpul actualei pandemii de coronavirus (Covid-19), în condiţiile în care magazinele sunt închise şi consumatorii sunt afectaţi de restricţii, comerţul electronic ar urma să crească şi mai mult, se arată în comunicatul Eurostat.

Deşi procentul bărbaţilor care fac cumpărături online este uşor mai ridicat decât cel al femeilor, în perioada 2009 – 2019 procentul celor care achiziţionează online a crescut mai mult în rândul femeilor, respectiv de la 29% în 2009 la 59% în 2019. În rândul bărbaţilor, majorarea a fost de la 35% în 2009 la 61% în 2019.