SI crucifică minori pentru că nu au respectat postul de Ramadan și îneacă „spioni” într-o cușcă

Publicat: 24 06. 2015, 21:04

Jihadiștii – care își continuă atrocitățile, în timp ce kurzii încearcă să recucerească din teritoriile ocupate de aceștia – au crucificat doi băieți, cu vârsta sub 18 ani, pentru că au încălcat postul de Ramadan, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Cei doi băieți au fost uciși în orașul al-Mayadin (sau Mayadeen) din provincia Deir Ezzor, în estul Siriei. Ei au fost suspendați cu frânghii pe un stâlp, la prânz, și se aflau în continuare acolo seara, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului. „Se pare că i-au surprins în timp ce mâncau”, a declarat el.

De gât le-au fost agățate pancarte pe care se putea citi că „nu au respectat postul, fără o justificare religioasă”.

Aceasta nu este prima raportare a masacrării unor copii. Comisia ONU pentru Drepturile copilului a denunțat în februarie crime comise de SI, care a vândut, crucificat, decapitat și îngropat copii de vii.

– Lapidări, amputări, biciuiri și alte execuții sumare

Potrivit „codului penal” pe care l-a publicat în ianuarie, gruparea extremistă stabilește că, pe teritoriul din Siria și Irak aflat sub controlul său, o femeie adulteră riscă lapidarea; blasfemia, sodomia, crima, apostazia sau spionajul sunt pedepsite cu moartea, iar consumul de alcool este pedepsit cu 80 de lovituri de bici.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului a semnalat, în martie, condamnări – pronunțate de către tribunale care aplică sharia, la Mosul – la crucificare pentru banditism sau la amputare ori lapidare pentru infracțiuni minore și nedovedite, potrivit The Independent.

De asemenea, creștini și homosexuali au fost aruncați de pe un imobil, iar persoane surprinse fumând riscă să împușcate „pentru că (tutunul) este diavolul”, iar cadavrele să le fie „expuse pe străzi”, potrivit unui reporter Paris Match.

SI a publicat marți o înregistrare video în care cinci persoane prezentate ca „spioni” sunt înecate, într-o cușcă, aruncată într-o piscină. Alți patru „spioni” sunt spulberați la bordul unei mașini, în care se trage cu lansatoare de archete. Alți șapte sunt decapitați cu ajutorul unui cablu exploziv, cu care au fost legați de gât unul de celălalt. Acest tip de imagini, inacceptabile, a devenit principala armă de propagandă a grupării jihadiste.

Tot marți, forțe kurde au cucerit de la SI orașul Ain Issa, o localitate strategică situată pe drumul către Rakka.