Sibiu: Un tânăr de 19 ani a murit după ce mașina sa a luat foc în urma unui accident

Publicat: 30 03. 2014, 10:21

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că accidentul s-a produs pe drumul județean 106, între localitățile Nocrich și Hosman.

„O mașină condusă de un tânăr de 19 ani a lovit puternic un cap de pod, după care s-a răsturnat, căzând pe plafon. În mașină se aflau patru persoane. Trei au reușit să iasă, însă șoferul a fost încarcerat și mașina a luat imediat foc. Șoferul a decedat”, a declarat Luciana Balteș.

Potrivit acesteia, șoferul era din localitatea Nocrich.

Luciana Balteș a precizat că, până la ora transmiterii acestei știri, nu a fost stabilită cu exactitate cauza accidentului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Biana Sabău, a declarat, la rândul său, că la locul accidentului s-au deplasat trei echipaje SMURD și un echipaj de pompieri.

Medicii au constatat că doi dintre tinerii care au scăpat cu viață din accident au suferit fracturi la membre, iar cel de-al treilea arsuri de gradele doi și trei, toți trei fiind transportați la Spitalul Județean Sibiu.