Sigfried Mureșan și Dragoș Tudorache, contre pe negocierile dintre partidele europene

Publicat: 21 06. 2019, 12:15

„Zilele acestea vedem în Parlamentul European o alianță între grupul Renew al lui Emmanuel Macron și socialiștii europeni împotriva PPE. Colaborarea dintre grupul lui Macron și socialiști este mult mai strânsă decât colaborarea lor cu PPE. Am văzut asta în fiecare zi în negocierile pentru formarea majorității. Acest lucru nu este surprinzător. Emmanuel Macron însuși a fost membru al Partidului Socialist din Franța și a fost ministru în Guvernul președintelui socialist al Franței, Francois Hollande. Acest lucru nu este surprinzător, dar este grav pentru România”, a scris, vineri, pe Facebook, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, parte a Partidului Popular European (PPE).

El își susține afirmația prin faptul că popularii europeni „au sprijinit mereu România”, luptând pentru statul de drept. Mureșan acuză grupul socialiștilor și democraților europeni (S&D) că sunt „apărătorii PSD-ului”.

„Este grav, deoarece PPE este partidul care a sprijinit mereu România. PPE a luptat pentru statul de drept din România, în timp ce socialiștii europeni erau la braț cu PSD. PPE a susținut-o pe doamna Kovesi, în timp ce socialiștii europeni au votat împotriva ei. Sigur că și Guvernul Franței a votat împotriva ei în Consiliu. Socialiștii europeni au fost apărătorii PSD-ului și vor fi în continuare, după o scurtă «înghețare a relațiilor» pe durata campaniei. Acest subiect merită monitorizat deoarece este foarte important pentru România”, a mai transmis eurodeputatul.

În replică, Dragoș Tudorache, europarlamentar USR ales în noua legislatură, îl contrazice, tot pe Facebook, pe Siegfreid Mureșan, afirmând că „s-a uitat la alte negocieri”.

„Cred că Siegfried Mureșan, care vede o colaborare între grupul Renew și socialiști împotriva popularilor, s-a uitat la alte negocieri. Și eu fac parte din echipa de negociere, ba chiar am condus lucrările pe pachetul de justitie și afaceri interne la cererea celorlalți negociatori, și am observat o aliniere și o colaborare bună în aceste negocieri între toate cele trei grupuri. Ba chiar foarte multe subiecte și teme unde popularii și socialiștii au fost complet compatibili – așa cum de altfel s-a întâmplat și în mandatul trecut când cele două familii au făcut toate jocurile în PE”, a scris, vineri, pe Facebook, Dragoș Tudorache, parte a noii formațiuni politice europene, Renew Europe.

El susține că popularii europeni nu sunt mulțumiți de lipsa de susținere a candidatului fruntaș, Manfred Weber, pentru una din pozițiile de top din administrația de la Bruxelles. Tudorache mai scrie că nu este o situație gravă pentru România deoarece pentru prima dată un șef de grup politic din Parlamentul European este român, Dacian Cioloș în fruntea grupului Renew Europe, iar că interesul României va fi foarte bine reprezentat.

„Înțeleg că popularii sunt suparăți că Manfred Weber nu are susținere majoritară nici în Parlament și nici în Consiliul European, dar pentru asta singurii responsabili sunt popularii pentru că au ignorat semnalele politice venite de mai bine de jumătate de an. În loc să vadă acum conspirații împotriva lor ar trebui să înceapă să înțeleagă că există o configurație nouă a Parlamentului European de care trebuie să țină seama, cu trei forțe puternice nu doar cu două cum au fost obișnuiți. Și îl rog pe Siegfried Mureșan să nu mai vadă lucruri «grave pentru România» când, pentru prima dată, un șef de grup este român și interesul nostru ca țară va fi foarte bine reprezentat, îl asigur. Grupul Renew Europe nu este al lui Macron așa cum, sper eu, nici PPE nu este al lui Merkel. O asemenea simplificare, cel puțin în cazul Renew, este falsă”, a scris pe Facebook Dragoș Tudorache.

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că are mari așteptări de la Dacian Cioloș, în contextul în care acesta este liderul grupului Înnnoim Europa (Renew Europe), care, alături de liderii grupurilor socialiștilor democrați, au decis să nu susțină candidatura lui Manfred Weber (PPE) la șefia Comisiei Europene.

Socialiștii și liberalii din Parlamentul European au decis că nu îl vor sprijini pe Manfred Weber pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, potrivit politico.eu.

Dacian Cioloș a confirmat că Weber nu este sprijinit de către grupul său.