Sindicaliștii de la metrou RENUNȚĂ LA GREVĂ: Salariile angajaților vor CREȘTE

Publicat: 04 12. 2018, 17:19
Actualizat: 25 03. 2019, 18:53

„Astfel, conflictul de muncă a fost stins, părțile convenind o mărire salarială de 20%. Noul Contract Colectiv de Muncă urmează să fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), mâine, 5 decembrie 2018 pentru a intra in vigoare”, precizează comunicatul Metrorex.

Directorul Metrorex: Nu cred că va mai avea loc o grevă generală la metrou

„Nu cred că va mai fi o grevă la metrou, azi avem o nouă rundă de negocieri, la ora 14:00. Cifrele în ceea ce privește procentele de creșteri salariale sunt confidențiale”, a declarat, marți, directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu.

De asemenea, a mai avut loc luni o întâlnire între reprezentanții administrației și cei ai sindicatului de la metrou, care a durat 2 – 3 minute, în condițiile în care președintele Iohannis nu a semnat schimbarea conducerii Ministerului Transporturilor.

„Astăzi (luni, n.r.) a avut loc o întâlnire, pentru că nu o putem numi rundă de negocieri, a durat două – trei minute. Ni s-a spus că președintele Iohannis trebuie să semneze demisia ministerului Șova și trebuie să vină altcineva. Noi am cedat destul, ne-am dus la jumătate din suma solicitată, și credeam că ne înțelegem cumva, mai ales că bugetul permite, ne încadrăm în buget. Consiliul de Administrație a acceptat să negocieze în limita bugetului, dar nu dorește ministrul Șova. Ne împing spre grevă”, a declarat pentru Mediafax Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou.

„În continuare ne calculăm pașii, nu știm când și cum se întâmplă, dar nu mai suntem dispuși să așteptăm”, a spus Rădoi.

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), condusă de Ion Rădoi, a declanșat, în luna noiembrie, o grevă de avertisment, amenințând ulterior că va fi declanșată și o grevă generală, care nu a mai avut loc.

Sindicaliștii au solicitat, inițial, majorări salariale chiar și de până la 40%, iar negocierile au loc în continuare pentru un procent de aproximativ 20%.

Cât câștiga înainte de majorare un angajat al Metrorex

Venitul salarial mediu net în cadrul Metrorex, companie de stat aflată în subordinea Ministerului Transportu­rilor, este de 5.408 de lei net pe lună, potrivit datelor din bugetul de venituri și cheltuieli publicat pe site-ul institiției, informează Ziarul Financiar.