Situație îngrijorătoare într-un județ din România: Încă o minoră, de această dată de 14 ani, a născut

Publicat: 24 05. 2019, 09:44

Potrivit publicației Botoșeneanul, în 2019 au mai născut în județ 21 de fete în vârstă de 17 ani, șapte de 16 ani și patru de 15 ani. Majoritatea sunt la prima naștere, dar sunt câteva care sunt la al doilea și chiar la al treilea copil. În 99% din cazurile de acest fel din Botoșani, mamele provin din mediul rural.

„Toate au plecat până acum în mediul familial. Numărul este constant. Majoritatea au măcar 5-6 clase, dar sunt câteva care au zis că vor să se întoarcă și la școală. Trebuie acționat pe foarte multe planuri, nu doar educația din școală, nu doar educația din familie. Ele provin dintr-o familie care au foarte mulți copii, li se pare ceva normal. E foarte important să aibă susținerea părinților, în momentul când nu au sprijinul părinților chiar nu se pot descurca”, a declarat Carmen Zaboloteanu, medic șef la Secția de Neonatologie.

Zaboloteanu a mai spus că fata de 14 ani care a născut recent ar dori să își continue studiile. 

Foto: 123RF