„Șmecherul cu BMW” care a ucis doi oameni, în timp ce fugea de polițiști, a fost condamnat. Câți ani va sta după gratii fiul bancherului român care a provocat accidentul de pe Calea Floreasca

Publicat: 05 12. 2014, 21:01
Actualizat: 19 07. 2015, 10:44

UPDATE Andrei Andronie s-a predat la Secția 2 Poliție, de unde va fi dus la penitenciar. Andronie urmează să stea o perioadă de 21 de zile în carantină, în urma căreia se va stabili penitenciarul în care își va ispăși pedeapsa și regimul de detenție.

Andrei Andronie, fiul bancherului Jean Andronie, a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru ucidere din culpă și trei ani pentru că a refuzat să se supună testelor pentru stabilirea alcoolemiei. Instanța a dispus ca la condamnarea cea mai grea să adauge un spor de pedeapsă de un an, Andrei Andronie urmând să execute șapte ani de închisoare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada în care Andronie a fost arestat.

Pedeapsa lui Andrei Andronie a fost astfel majorată de la cinci ani și șase luni, cât dispusese, în 4 aprilie, Judecătoria Sectorului 1.

În același dosar, Petruț George Barbu a fost condamnat la nouă luni de închisoare, tot pentru ucidere din culpă, instanța dispunând suspendarea executării pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani și nouă luni. Instanța a menținut astfel pedeapsa dispusă de Judecătoria Sectorului 1.

Andrei Andronie și George Barbu au fost obligați să plătească familiilor victimelor daune morale de 125.000 de euro, bani care vor fi achitați de doi asigurători. Suma a fost redusă de la 490.000 de euro, cât stabilise Judecătoria Sectorului 1 că trebuie să plătească cei doi părților civile din dosar.

Instanța a admis astfel acțiunile civile formulate de Corneliu Micu, Emilia Micu, Ianula Sofia Grama Micu, Luana Ramona Neamțu, Maitner Eugen Micu, Janina Ștefania Dincă, Marcela Nistor și George Ciprian Nistor și i-a obligat în solidar pe cei doi inculpați la plata unor daune materiale și morale, reținând culpa lui Andronie de 90 la sută la producerea accidentului și a lui Barbu de 10 la sută.

Instanța a obligat asigurătorii de răspundere civilă SC Omniasig Vienna Insurance Group SA și SC Astra Asigurare Reasigurare SA să plătească părților civile sumele la care au fost obligați asigurații acestora, Andrei Andronie și George Barbu, proporțional culpei reținute în sarcina fiecăruia.

Decizia de vineri a Curții de Apel București este definitivă, Andrei Andronie urmând să fie încarcerat.

În dimineața zilei de 5 noiembrie 2011, polițiștii au încercat să-l oprească în trafic pe Andrei Andronie, pe Calea Floreasca, care conducea un autoturism BMW, cu viteză foarte mare. Urmărit de polițiști, tânărul a lovit un alt autoturism, iar în urma impactul, mașina lui a fost proiectat într-un taxi oprit pe partea dreaptă a drumului, în care se pregătea să urce o tânără de 22 de ani.

Taximetristul și tânăra au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite și transportate atunci la spital.

În 15 aprilie 2013, Andrei Traian Andronie a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, dar și pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

Andrei Andronie a stat în arest din 6 noiembrie până în 6 decembrie 2011, când a fost eliberat în urma unei decizii a Tribunalului București.

Taximetristul Robert Ștefan Micu (32 de ani) care a murit în accident, era absolvent a două facultăți și se pregătea de nuntă, declarau rudele acestuia, după accident. Sora și unchiul acestuia au spus că acesta practica taximetria în timpul liber, în rest activând în cadrul unui ONG.

Andrei Andronie, care la data accidentului avea 20 de ani, studia la o universitate din străinătate și venise atunci în București pentru scurt timp.