Societatea Română de Dermatologie dorește includerea CREMELOR CU FACTOR DE PROTECȚIE pe lista MEDICAMENTELOR COMPENSATE

Publicat: 30 04. 2012, 19:03
Actualizat: 30 04. 2012, 19:03

Reprezentanții Societății Române de Dermatologie (SRD) doresc includerea cremelor cu factor de protecție pe lista medicamentelor compensate, în condițiile în care anual, în România, se depistează 2.000 de cazuri noi de cancer de piele. „Expunerea fără protecție și la ore neadecvate la razele ultraviolete reprezintă principalul factor de apariție a melanomului, care nedepistat în faze incipiente poate ucide. Cremele cu factor de protecție reprezintă o metodă eficientă de a preveni apariția cancerului de piele. Foarte mulți români nu apelează la acestea deoarece sunt destul de costisitoare”, a declarat pentru gândul prof. dr. Anca Aghiniței – Zbranca, medic dermatolog și membru al SRD.

Incidența cancerului de piele a crescut de patru ori

De asemenea, cifrele SRD mai arată că în ultimele trei decenii, incidența acestei boli a crescut de peste patru ori. „Într-o singură zi am depistat zece cazuri de cancere de piele, ceea ce este foarte mult. S-a întâmplat pe data de 30 mai, anul trecut, cu ocazia Zilei Mondiale a Melanomului, atunci când medicii dermatologi au acordat consultații pentru depistarea acestei boli”, ne-a mai spus membrul SRD.

Dermatologii consideră că includerea cremelor cu factor de protecție pe lista medicamentelor compensate ar duce la scăderea incidenței acestei boli, iar costurile pentru cancerul cutanat s-ar diminua considerabil. „Prevenția este exențială. Dincolo de acest lucru, românii trebuie să înțeleagă că nu se pot expune fără protecție la soare. În plus, nu este suficient să te dai o singură dată pe zi cu o cremă cu factor de protecție, deoarece efectul ei dispare în doar trei ore”, a indicat prof. dr. Aghiniței – Zbranca.

OMS: Cancerul de piele a devenit cel mai frecvent tip de cancer la om

Soarele atacă derma indiferent dacă este iarnă sau vară, afirmă dermatologii. În sezonul estival, razele sunt mult mai dăunătoare, dar și pe timpul rece trebuie să ne protejăm, precizează dermatologii. Pielea nu „uită” nicio rază de soare. Ea înmagazinează efectele razelor UV. Așa că este total greșită ideea că dacă mă expun doar o oră la soare, atunci când razele lui sunt puternice, derma nu are de suferit, subliniază medicii.

În plus, specialiștii spun că umbrela nu este suficientă pentru protecția împotriva razelor ultraviolete, iar efectele negative ale soarelui sunt la fel de puternice atunci când sunt nori. Un alt mit este că pielea nu are de suferit dacă stăm în apă, atunci când suntem la plajă. Apa reflectă razele. La fel se întâmplă și în sezonul rece, când razele soarelui sunt reflectate de zăpadă, adaugă dermatologii. Specialistii menționează că razele solare pătrund și prin haine, astfel, atunci când ne expunem la ore de vârf se recomandă îmbrăcăminte cu țesătură deasă.

Cancerul de piele a devenit cel mai frecvent tip de cancer la om, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit datelor OMS, anual, la nivel global, se înregistrează 60.000 de decese cauzate de acest tip de cancer.