Șoferul urmărit de polițiști în timpul unei intervenții în județul Maramureș, supus unei expertize psihiatrice

Publicat: 21 06. 2019, 08:48

Reprezentanții IPJ Maramureș au declarat, vineri. că șoferul în vârstă de 23 de ani a fost internat la spital pentru o expertiză medico-legală psihiatrică.

Întrebați dacă modul de intervenție al polițiștilor este anchetat, reprezentanții IPJ Maramureș au răspuns negativ.

„În acest moment nu este la nivelul IPJ MM anchetă privind modul de interventie al polițiștilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiuniinfracțiunilor de punerea în circulația sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulația sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale”, arată Poliția.

O fetiță de 7 ani a fost împușcată în picior în timpul unei operațiuni de urmărire, după ce polițiștii au încercat să oprească o mașină cu focuri de armă. Potrivit unor surse judiciare, un glonț ar fi ricoșat din tabla mașinii în fata aflată pe banchetă.

Polițiștii au intervenit, joi, pentru prinderea unui șofer care nu a oprit la semnalele unei mașini de poliție pe raza comunei Poienile de sub Munte, județul Maramureș.

„Șoferul mașinii de teren și-a continuat deplasarea și a accelerat înspre autospeciala de poliție, virând brusc pe un teren accidentat, pentru a-și asigura scăparea. Ca urmare a acestui fapt, polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului, unul dintre aceștia executând mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția mașinii”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

Potrivit sursei citate, în timpul urmăririi, șoferul a părăsit șoseaua, traversând albia Râului Luhei.

Polițiștii au găsit autoturismul parcat lângă o casă, în care suspectul a abandonat, la niște cunoștințe, trei copii, două fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani.

IPJ Maramureș mai spunea că o fată de aproximativ 7 ani avea o rană la picior și a fost transportată la spital pentru a i se acorda primul ajutor, iar viața ei nu este pusă în pericol. Poliția nu a dat detalii legate de modul în care copilul a fost rănit. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fetița de 7 ani a fost rănită de un glonț care a ricoșat din tabla mașinii.

Suspectul urmărit de polițiști a fost prins într-o livadă.