Sorin Ovidiu Vîntu rămâne în închisoare

Publicat: 07 08. 2014, 15:39
Actualizat: 06 02. 2019, 19:42

Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă.

După 22 august, Vîntu va avea însă posibilitatea de a face o nouă solicitare de liberare condiționată, care va fi judecată pe fond de Judecătoria Sectorului 4.

În 26 mai, cererea de liberare condiționată formulată de Sorin Ovidiu Vîntu – încarcerat după condamnarea la închisoare din dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa – a fost respinsă ca nefondată de magistrații de la Judecătoria Sectorului 4.

Instanța a arătat, în motivarea deciziei, că timpul executat de Vîntu din cei doi ani de închisoare pentru favorizarea lui Nicoale Popa nu este suficient pentru ca acesta să-și însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei.

În cererea de liberare, avocații lui Sorin Ovidiu Vîntu au inserat caracterizarea omului de afaceri, realizată de reprezentanții Penitenciarului Jilava în perioada în care a executat pedeapsa primită în dosarul privind șantajarea lui Sebastian Ghiță. Din aceasta rezultă că Vîntu „are o personalitate matură, abilitatea de a se adapta normelor și regulilor unui grup stabil, conduita echilibrată, este o persoană inteligentă, întreprinzătoare, activă social”.

„În privința comportamentului petentului în perioada de libertate intervenită între cele două condamnări vă rugăm să observați că petentul a avut o conduită conformă cu normele de conviețuire socială, acordând o încredere sportiă justiției în general și rolului social al acesteia, în condițiile în care a apelat la organele judiciare ale Statului, formulând un denunț (…) cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență (…) de către inculpatul Obreja Rudel”, s-a mai precizat în cererea de liberare condiționată.

Potrivit articolului 587 din noul Cod de procedură penală, liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Vîntu se află la penitenciar după ce a fost condamnat definitiv, în 24 ianuarie, de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa.

El a fost eliberat la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță.

La jumătatea lunii iulie, Vîntu a primit o nouă condamnare: șase ani și două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este însă definitivă.

Omul de afaceri este judecat și în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.