Sorin Ovidiu Vîntu scapă de 33 de zile din pedeapsă și poate cere eliberarea condiționată

Publicat: 06 12. 2012, 15:33
Actualizat: 05 07. 2013, 02:09

Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu aproape 33 de zile din condamnarea pe care a primit-o pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță și a constatat că acesta poate cere unei instanțe eliberarea condiționată, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselelor citate, Comisia de analizare a cererilor de eliberare condiționată de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu perioada de 32,9 zile din condamnarea la un an de închisoare pe care a primit-o în dosarul privind șantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiță.

Comisia a luat în considerare pentru această decizie și faptul că Vîntu a publicat o carte cu conținut științific printr-o editură agreată de Colegiul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, au precizat sursele judiciare.

Vîntu a avut un orar definit pentru întocmirea lucrării științifice, pe care ulterior a publicat-o în modul precizat, au mai spus sursele citate.

Comisia a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru eliberarea condiționată a lui Sorin Ovidiu Vîntu, dar aceasta se va face doar după ce o instanță de jucată va analiza o astfel de cerere.

Avocații omului de afaceri nu au putut fi contactați până la ora transmiterii aceste știri pentru a prezenta un punct de vedere.

În 21 iunie, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a șantajat pe Sebastian Ghiță. În același dosar, Ilie Cezar a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare pentru aceeași infracțiune, decizia instanței fiind definitivă.

Potrivit procurorilor, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin amenințare, pe Sebastian Ghiță să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunțarea unui contract cu scopul obținerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecința prejudicierii părții vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar prin amenințarea cu uciderea lui Sebastian Ghiță, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.

Mijloacele întrebuințate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să îi creeze temere lui Sebastian Ghiță, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro, au precizat procurorii.

Sorin Ovidiu Vîntu mai are o condamnare de doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Popa, decizia nefiind însă definitivă.

În 24 septembrie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI), fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.

Vîntu a fost deferit justiției de procurorii Parchetului instanței supreme și într-un alt dosar, alături de Liviu Luca, Octavian Țurcan și foștii directori Petromservice Gheorghe Șupeală și Zizi Anagnostopol, pentru spălare de bani și delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.