SRI a încălcat dreptul lui Patriciu la viață intimă prevăzut de articolul 8 al Convenției Europene

Publicat: 15 02. 2012, 09:54
Actualizat: 24 02. 2012, 13:25
Tribunalul București a stabilit că lui Dinu Patriciu i-a fost încălcat dreptul la viață initmă, prevăzut de articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), motiv pentru care a obligat Serviciul Român de Informații (SRI) la plata de daune morale de 50.000 de lei.

Tribunalul București a stabilit că lui Dinu Patriciu i-a fost încălcat dreptul la viață initmă, prevăzut de articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), motiv pentru care a obligat Serviciul Român de Informații (SRI) la plata de daune morale de 50.000 de lei.

În motivarea deciziei dată în 11 mai în procesul Patriciu versus SRI, magistratul Tribunalului București arată că: "în considerarea aderării României la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea 30/1994, interpretarea Curții este obligatorie pentru instanța națională, în detrimentul legii interne, astfel încât se consideră că apărarea pârâtei în sensul că măsura era justificată de legea internă nu poate fi reținută".

Instanța consideră că interceptările realizate de SRI constituie o faptă cu "caracter ilicit", fiind săvârșită cu "vinovăție", "care nu poate fi fi exclusă prin simpla invocare a legii ca temei al interceptărilor comunicațiilor reclamantului (n.r. Dinu Patriciu)".

Judecătorul Ileana Dănăilă, de la Secția a IV-a civilă a Tribunalului București, invocă mai multe decizii ale Curții Europene de la Strabourg care a statuat în mod constant, că "posibilitatea autorităților de a supraveghea în secret cetățenii săi este acceptată doar ca o măsură strict necesară pentru apărarea instituțiilor democratice (Hotărârea Klass și alții contra Germaniei, Hotărârea Rotaru contra României).

Judecătorul critică legea română, spunând că este importantă calitatea legii în sensul de a fi accesibilă și previzibilă și că nu este suficientă doar existența în dreptul intern a prevederii legale care permite autorității luarea măsurii în discuție.

Totodată, instanța critică și faptul că interceptările au fost făcute de procurori (înainte ca legea să se schimbe), care nu au independență, deoarece sunt subordonați Executivului.

Pe de altă parte instanța nu a admis capătul de cerere privind interceptarea sistemului informatic al SC Rompetrol SA. În acest caz, magistrații au decis că nu există "nici un mijloc de dovadă" pentru a demonstra că a fost accesat neautorizat sistemul informatic. (Mediafax)