Stelian Tănase: Va fi sesizată Comisia de Etică TVR în cazul prezenței lui Ponta la „Viața satului”

Publicat: 29 10. 2014, 17:31

Stelian Tănase a confirmat pentru MEDIAFAX că subiectul prezenței lui Victor Ponta în emisiunea „Viața satului” a fost discutat în ședința de miercuri a Comitetului Director (CD) al Societății Române de Televiziune (SRTv), din care face parte și Tănase.

„Am stat de vorbă și am convenit să trimitem chestiunea la Comisia de Etică. Au fost păreri și păreri. Dar, până la urmă, am convenit că este problema Comisiei de Etică”, a spus Stelian Tănase.

El a mai spus că nu va fi luată nicio măsură împotriva directorului TVR 1, Gabriel Gherghescu. „Comisia de Etică va face o analiză. Nu putem să ne antepronunțăm. Comisia de Etică va spune: a fost corect, n-a fost corect, a respectat regulamentele, nu s-au respectat”, a mai spus Tănase.

Contactat miercuri de agenția MEDIAFAX, Horia Grușcă, președintele Comisiei de Etică și Arbitraj din TVR, a spus că, până în acest moment, nu a fost primită sesizarea Comitetului Director. „Nu știu nimic în clipa de față, nu am primit nimic”, a spus Grușcă.

Trei membri ai CA al TVR, Andrei Muraru, Radu Carp și Romina Surugiu, au declarat la începutul acestei săptămâni că Victor Ponta și-a făcut publicitate electorală duminică, în emisiunea „Viața satului” de la TVR 1, deși acest program nu era unul dedicat campaniei, Carp și Surugiu cerând demisia directorului TVR 1, Gabriel Gherghescu.

„Am luat act cu îngrijorare de prestația domnului Victor Ponta în emisiunea TVR «Viața satului» din data de 26 octombrie. Această emisiune are un caracter informativ și nu un caracter electoral, în condițiile în care timpii de antenă au fost stabiliți de către televiziunea publică de comun acord cu reprezentanții tuturor celor 14 candidați pentru alegerile prezidențiale. Nu este pentru prima dată când în emisiunea «Viața satului» candidaților la alegerile prezidențiale li se face publicitate mascată: în urmă cu câteva săptămâni, invitatul emisiunii a fost Călin Popescu – Tăriceanu, care și-a prezentat programul electoral în domeniul agriculturii”, au spun, într-un comunicat comun remis luni agenției MEDIAFAX, Radu Carp și Romina Surugiu.

Aceștia au mai spus că TVR a difuzat, în regim de publicitate și nu în cadrul emisiunilor electorale, „un videoclip electoral mascat al unei unei formațiuni politice – reclama la Festivalul Internațional al Viei și Vinului, care a avut loc în perioada 23 – 26 octombrie”. „Sloganul candidatului PSD Victor Ponta, «Mândri că suntem români», a făcut parte din conținutul acestui videoclip”, se arată în acest comunicat.

Totodată, Radu Carp și Romina Surugiu au solicitat demisia lui Gabriel Gherghescu, directorul TVR 1, care difuzează emisiunea „Viața satului”.

„Domnul Gherghescu a abuzat de calitatea sa și a inclus dezbateri electorale în mod repetat în cadrul unor emisiuni informative (Victor Ponta a prezentat programul electoral PSD – UNPR – PC folosit la alegerile pentru Parlamentul European în cadrul aceleiași emisiuni, în luna mai)”, au spus Carp și Surugiu.

Potrivit celor doi, „aceste abateri grave de la legislația care guvernează domeniul audiovizual în timpul campaniei electorale trebuie aduse la cunoștința CNA”. „Am solicitat ca în ședința extraordinară a Consiliului de Administrație al SRTV din data de 27 octombrie aceste cazuri să fie puse pe ordinea de zi și discutate, pentru a se lua măsurile care se impun”, au mai spus Radu Carp și Romina Surugiu.

Aceștia au precizat că emisiunile „Viața satului” în format electoral au încălcat Decizia CNA numărul 528 din 11 septembrie privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei pentru alegerea președintelui României, potrivit căreia „Candidații, reprezentanții acestora și ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care susțin candidați și care dețin funcții în instituții și/sau autorități publice pot avea intervenții, în direct sau înregistrate, și în alte emisiuni decât cele prevăzute la art. 5 (cele electorale), strict în probleme legate de exercitarea funcției lor; în aceste situații radiodifuzorii au obligația să ia măsuri pentru asigurarea echidistanței și a pluralismului de opinii” (articolul 4, alineatul 2)”.

Pe de altă parte, și Andrei Muraru, un alt membru al CA al SRTv, a atras atenția, într-un alt comunicat remis duminică agenției MEDIAFAX, cu privire la prezența lui Victor Ponta la „Viața satului”.

Potrivit lui Andrei Muraru, la TVR se întâmplă „lucruri ciudate”, Victor Ponta fiind considerat „erou” la emisiunea „Viața satului”, cu o săptămână înainte de alegeri.

„Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, la televiziunea publică se întâmplă lucruri ciudate. Aceste evenimente stranii nu au cum să nu trezească serioase suspiciuni asupra autonomiei și independenței editoriale a televiziunii publice care, conform legii, trebuie ferită de orice ingerință politică. După presiunile care s-au făcut asupra conducerii televiziunii și care au dat naștere unui mare scandal de presă în urmă cu o lună, lucurile par să nu se fi liniștit la nivelul managementului acestei instituții”, a spus Andrei Muraru.

El a precizat că Victor Ponta, candidatul PSD la aceste alegeri prezidențiale, „nu a găsit de cuviință să participe la nici o dezbatere electorală organizată de TVR, dar asta nu l-a făcut să refuze «invitația» la o «ediție specială» a emisiunii «Viața Satului»”, difuzată duminică, de Ziua Recoltei.

„Probabil, a recoltei electorale, deducem noi, întrucât emisiunea a fost atât de «specială» încât publicitatea electorală a fost banal mascată sub o discuție despre banii agricultorilor. Îmbrăcată în subiecte «sensibile» precum cuantumul fondurilor primite de fermieri, piața laptelui sau eliminarea unor accize, emisiunea a fost o mostră de manipulare. Întrebările ridicate la fileu, temele aranjate și subiectele probabil dinainte negociate au avut darul de a adânci suspiciunile că TVR este controlată de partidul de guvernământ nu doar prin deciziile majorității membrilor Consiliului de Administrație, dar chiar prin unii angajați aflați în posturi de conducere”, a mai spus Andrei Muraru.