Stewardesa suspectă de coronavirus în Cluj a fost externată. Se va întoarce în Vietnam să lucreze

Publicat: 31 01. 2020, 11:10

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, Irina Filipescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost infirmată suspiciunea de infecție cu coronavirus în acest caz.

Tânăra a fost externată joi din spital, sănătoasă.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj au declarat, la rândul lor, corespondentului MEDIAFAX, că alerta a pornit de la de la angajații cabinetului medical al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. Aceștia au anunțat că va sosi o pasageră cu o cursă de la Varșovia care lucrează în Vietnam și care ar fi intrat în contact cu persoane la care s-ar fi confirmat infecția cu coronavirus.

Pasagera a fost preluată direct de la aeroport.

„Având în vedere contextul epidemiologic de alertă înaltă pentru coronavirus, nivel stabilit de OMS, și informarea de la nivelul cabinetului medical al aeroportului în care se preciza contactul

Fata are 26 de ani și este dintr-un sat din județul Maramureș. Lucrează ca stewardesă la o companie de zboruri charter care face curse în Vietnam.

Tânăra a avut o scurtă vacanță și a venit în România, luând un zbor până la Doha, în Qatar, apoi unul la Varșovia, de unde avea legătură spre Cluj-Napoca.

„Când a aterizat la Doha nu a întrebat-o nimeni de unde vine, dacă are vreo problemă de sănătate, nici la Varșovia nu a avut nimeni treabă cu ea. Doar la aterizarea pe Aeroportul din Cluj-Napoca a fost o adevărată isterie legată de coronavirus, cum că este o suspiciune că ea venea din Asia de Sud-Est. Nici măcar nu a fost în China. De unde atâta exces de zel? Cum au putut să spună cei de la DSP Cluj că ea ar fi anunțat anterior că a intrat în contact cu o persoană cu suspiciune de coronavirus?”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, o apropiată a pasagerei.

Tânăra urmează să se întoarcă în Vietnam în 4 februarie pentru continuarea primului său contract ca stewardesă, iar dacă rămânea internată mai mult timp risca să piardă rotația de zbor și să aibă probleme la locul de muncă.