Studenții moldoveni care învață în România ar putea fi obligați să revină în țară după studii

Publicat: 04 09. 2012, 16:36
Actualizat: 26 03. 2019, 08:45

Studenții moldoveni care învață în România în baza burselor ar putea fi obligați să revină în R.Moldova după studii, a declarat premierul Vlad Filat în cadrul emisiunii InPROfunzime, relatează ProTV Chișinău.

„Avem statistici, unele sunt negative nu doar din cauză că nu li s-a oferit posibilitatea să revină, în mare parte sunt oferte mult mai atractive atât în România, cât și în Vest. Pentru perioada de viitor, urmează să avem și o înțelegere de principiu cu cei care vor studia în România, inclusiv, de ce nu, pe specialități și cu obligativitate ulterioară, pentru o perioadă de timp, în cazul în care Republica Moldova le va oferi locuri de muncă”, a declarat Vlad Filat.

„Până la urmă, acest ajutor acordat de către Guvernul României este oferit Republicii Moldova, iar acești studenți care pleacă și acumulează cunoștințe ca și idee urmează ulterior să se întoarcă și să contribuie la dezvoltarea țării noastre”, a precizat Filat.

Totodată, premierul a menționat că trebuie să fie un contract semnat ca ei să revină. „Sunt locuri vacante și eu cred că este absolut important ca noi să rezolvăm acest lucru. Este un proces absolut firesc. Când nu li se oferă acest loc de lucru, ei sunt liberi de contract”, susține șeful Guvernului.

Mai mult, șeful cabinetului de miniștri a precizat că este bine că o parte din copii, printre care și cei ai demnitarilor de stat, învață peste hotarele țării. „Fără un sistem educațional care să ofere oameni pregătiți și competitivi nu vom avea nicio reușită. Avem foarte mulți copii care învață în afara țării și nu doar cei ai demnitarilor. Majoritatea învață în baza burselor câștigate”, a spus premierul moldovean.

„Am discutat cu foarte mulți dintre ei. Este bine că ei învață în străinătate. Unii vor reveni, alții vor contribui de peste hotare la imaginea Moldovei. Eu am cunoscut absolvenți moldoveni ai unor instituții de prestigiu care muncesc pentru companii importante, și care vorbesc cu mândrie despre faptul că sunt din Republica Moldova”, a precizat Filat.