SUA au deschis la Mihail Kogălniceanu un centru de tranzit pentru militarii care se retrag din Afganistan

Publicat: 28 02. 2014, 18:04
Actualizat: 06 07. 2016, 02:55

Americanii au inaugurat vineri un nou centru de tranzit militar în România, care va juca un „rol-cheie” în procesul de retragere a militarilor din Afganistan, în locul bazei de la Manas, în Kîrgîzstan, relatează AFP.

„În 2010, Kuwaitul a fost centrul de gravitate pentru retragerea din Irak. În 2014, baza Mihail Kogălniceanu va fi centrul de gravitate pentru retragerea din Afganistan”, a declarat generalul de divizie John O’Connor, însărcinat cu susținerea logistică în cel de al 21-lea teatru de operațiuni, la inaugurare.

„Aproximativ 20.000-30.000 de militari care se retrag din Afganistan urmează să tranziteze prin această bază, în 2014”, a adăugat el.

„Suntem pregătiți să ne îndeplinim misiunea de susținere logistică în vederea acestei retrageri”, a adăugat el.

Americanii utilizau până în prezent baza de la Manas, în Kîrgîzstan, pentru tranzitul logistic al trupelor lor din Afganistan, însă contractul pentru utilizarea acestor instalații se încheie în iulie 2014.