Suceava: Două persoane au murit după ce un copac rupt de vânt a căzut peste ele

Publicat: 07 12. 2013, 14:20

Două persoane, o femeie în vârstă de 80 de ani și un bărbat în vârstă de 65 de ani, au fost grav rănite, sâmbătă dimineață, în localitatea suceveană Zaharești, după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste cei doi, femeia murind la scurt timp, iar bărbatul ulterior.

Potrivit primelor informații, cele două persoane, o femeie din Zaharești, în vârstă de 80 de ani, și un bărbat din Suceava, în vârstă de 65 de ani, au mers sâmbătă, în apropierea casei femeii unde se afla un copac pe care îl pregătiseră pentru a fi tăiat, iar cei doi ar fi renunțat să-l taie întrucât au considerat că din cauza vântului puternic există riscul ca acesta să cadă peste casă.

În timp ce se aflau în zonă, copacul s-a rupt și a căzut peste cei doi, rănindu-i grav.

Ambele persoane au fost transportate cu mașina unui nepot spre ambulanțele care se îndreptau spre locul incidentului, fiind preluate în stare de stop cardio-respirator, a declarat șeful ISU Suceava, col. Dan Hoffman.

Celor două persoane li s-au făcut manevre de resuscitare în ambulanțe, dar femeia a fost declarată decedată după aproape o oră în care s-a încercat resuscitarea. Echipajele de intervenție au continuat resuscitarea bărbatului inclusiv în Unitatea de Primire a Urgențelor din SJU Suceava, dar și acesta a fost declarat mort.

Hoffman a declarat că urmează ca Poliția să stabilească cu exactitate cauzele care au provocat acest accident.