Suedia, anunț de ultimă oră despre restricţiile de călătorie în România, Olanda şi Bulgaria

Publicat: 26 08. 2020, 20:01
Actualizat: 26 08. 2020, 20:16
Suedia a introdus cele mai dure măsuri în faţa unui al doilea val al epidemiei de COVID-19 (FOTO: Pixabay)

Suedia a anunțat, miercuri, că retrage restricţiile de călătorie în cazul persoanelor care doresc să viziteze fără motive întemeiate Olanda, Bulgaria şi România, în contextul pandemiei de coronavirus.

Anterior, Suedia a retras şi restricţiile privind călătoriile neesenţiale în Andorra, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Islanda, Italia, Croaţia, Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Elveţia, Spania, Cehia, Germania, Ungaria, Vatican şi Austria.

Potrivit site-ului oficial al Ministerului de Externe suedez, citat de Mediafax, ţara a extins avertismentul de călătorie care vizează celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, precum şi Marea Britanie, până pe 9 septembrie.

În ceea ce priveşte restul statelor, avertismentul rămâne valabil până pe 15 noiembrie, potrivit Mediafax.

Suedia a înregistrat cel mai mare număr de decese din ultimii 150 de ani. Câți suedezi au murit din cauza coronavirusului

Suedia a înregistrat cel mai mare număr de decese din ultimii 150 de ani, în prima parte a anului 2020, potrivit statisticilor oficiale.

Astfel, în perioada ianuarie-iunie a acestui an, 51.405 de cetățeni au murit în Suedia – cu 6.500 de decese (sau 15%) mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2019.

De asemenea, țara din Europa de Nord care nu a impus măsuri anti-COVI, a înregistrat cea mai mică creştere a populaţiei din ultimii 15 ani.

Potrivit Biroului de Statistică din Suedia, coronavirusul a omorât aproximativ 5.800 de suedezi. În Norvegia, ţara vecină cu populaţie de două ori mai mică, numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns abia la 250.

Ce spune Suedia despre faptul că a fost inclusă pe lista țărilor periculoase

Suedia susţine că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a greşit când a inclus-o pe lista ţărilor periculoase, la sfârșitul lunii iunie, în urma unei „interpretări greşite a datelor”.

Epidemiologul de stat Anders Tegnell a declarat că nu are nicio îndoială că este vorba despre „o interpretare complet greşită a datelor”.

Anders Tegnell a făcut declaraţia în presa suedeză, după ce joi OMS a inclus Suedia pe lista ţărilor periculoase, în care se înregistrează o creştere a infecţiilor.

Suedia a cunoscut o creştere a cazurilor de coronavirus, a recunoscut Tegnell, dar numai pentru că face mai multe teste.

Potrivit directorului regional OMS, Hans Henri Kluge, în 11 ţări, între care şi Suedia, „transmisia accelerată a dus la o resurecţie foarte semnificativă (a cazurilor), care, dacă nu este controlat, va readuce sistemele de asistenţă medicală la colaps“.

Pe lângă Suedia, Kirghizstan şi Kazahstan, Albania şi Ucraina se numărau printre celelalte ţări de pe lista OMS.