SUPRAVIEȚUIRE. Îngropată de vie de propriul fiu. Femeia, paralizată, a fost salvată după trei zile datorită norei

Publicat: 07 05. 2020, 15:43
Unsplash.com/ caracter ilustrativ

O femeie în vârstă de 79 de ani, paralizată, a fost îngropată de vie de fiul ei.

Fiul ei a aruncat-o într-un mormânt părăsit, fără apă și fără mâncare. Nora femeii a alertat autoritățile, semnalând dispariția bătrânei, transmite SkyNews.

Nora a spus că bărbatul ei, cunoscut sub numele de Ma, a dus-o sâmbătă pe bătrână la un eveniment, dar n-a mai adus-o acasă.

Soția l-a dat de gol

Ma i-a spus soției lui că a trimis-o pe bătrână departe, să locuiască la niște rude, dar nevasta nu l-a crezut.

Poliția din Jingbian a declanșat o operațiune de căutare și o anchetă, iar fiul femeii, în vârstă de 58 de ani, a fost reținut. Acesta a mărturisit că a îngropat-o într-un mormânt din deșert.