Surpriză pentru un căruțaș care circula neregulamentar pe o stradă din Timișoara. Ce s-a întâmplat după ce a fost legitimat de polițiști

Publicat: 23 04. 2018, 14:38

Polițiștii locali din Timișoara au depistat, luni dimineața, o căruță care circula fără aprobare pe o stradă din oraș, motiv pentru care vehiculul a fost ridicat și transportat la un depozit.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Locală Timișoara, căruțașul a fost prins circulând fără aprobare pe Calea Buziașului și a fost amendat cu 300 de lei.

„Mai mult, vehiculul cu tracțiune animală a fost ridicat cu sprijinul Societății de Drumuri Municipale și transportat la depozitul de pe Calea Șagului”, arată Poliția Locală Timișoara.

Conform reprezentanților instituției, doar în ultimele zile, șase căruțași au fost prinși circulând pe două străzi din Timișoara, deși acest lucru este interzis dacă nu dețin aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul primăriei.

„Cei în cauză au fost surprinși cu sprijinul imaginilor video puse la dispoziție ca urmare a unui protocol de colaborare semnat între Poliția Locală Timișoara și Primăria Moșnița Nouă, prin care s-a stabilit posibilitatea accesării de către Poliția Locală Timișoara a camerelor video amplasate pe raza localității. Căruțașii au fost sancționați cu câte 300 lei fiecare”, arată Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali atrag atenția asupra faptului că acești căruțași nu țin cont de pericolul la care se expun și nici de pericolul la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic, motiv pentru care vor continua verificările.