Suspiciuni de fraudă la înscrierea pe locurile pentru romi, la Academia de Poliție

Publicat: 28 08. 2019, 16:24

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a făcut selecția tinerilor pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, la sesiunea din această vară, iar acum verifică dacă declarațiile din documentele depuse de doi dintre candidați, care spun că sunt de etnie romă, sunt adevărate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, în urma unor relatări din presa locală, conform cărora doi copii care fac parte din familii din Gorj, cu stare materială bună, ar fi devenit, peste noapte, de etnie romă, a început o anchetă.

Candidații care se înscriu pentru locurile alocate romilor declară pe propria răspundere apartenența la această etnie și depun la dosarul de recrutare inclusiv o adeverință emisă de o organizație etnică/minoritară, constituită potrivit legii, care să ateste apartenența la etnia/minoritatea respectivă.

Suspiciunea este că cei doi tineri, copiii unor afaceriști din Tismana, ar fi candidat, iar unul ar fi fost admis la Academia de Poliție, pe locurile destinate prin lege persoanelor de etnie romă.

Primarul orașului Tismana susține că nu știa că tinerii respectivi ar fi de etnie romă.

„Îi cunosc pe amândoi. Ne cunoaștem între noi. Nu am știut până acum că sunt de etnie romă. În Tismana sunt declarați romi în jur de 38 de oameni. Nu făceau parte din cei care s-au declarat de etnie romă. Nu știu care este substratul, probabil obținerea unui avantaj, e clar, de pe urma declarării ca și etnie romă. Noi avem în Tismana comunităti aproape compacte de romi, în zona urbană, pe strada Depozitului și în satul Celei, acolo sunt în jur de 800 de persoane care sunt de etnie romă, dar nu și-au declarat apartenența la această etnie. Nu știam că cei doi sunt la Academie, nici eu ca primar nu am știut. Am înțeles că unul a fost admis, băiatul, fata ar fi picat examenul, din cauza probei sportive”, a declarat, corespondentului Mediafax, Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.