Sute de oameni aduc un ultim omagiu Reginei Ana, la Palatul Regal

Publicat: 11 08. 2016, 12:56

This browser does not support the video element.

Joi, 11 august, la Sala Tronului de la Palatul Regal, unde este catafalcul Reginei Ana, oamenii stau la coadă și trec pe rând, într-o liniște apăsătoare, prin fața sicriului cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana, oprindu-se în dreptul acestuia timp de câteva secunde. Aceștia își pleacă capul sau se închină, unii dintre ei se așează câteva momente în genunchi, în semn de respect.

Catafalcul este încadrat de patru de militari ai regimentului 30 Garda Mihai Viteazu.

În fața gardului Palatului Regal lumea se oprește și depune flori, acolo fiind și candele aprinse. De asemenea, în curtea interioară, de-a lungul trotuarului de lângă gazon, sunt depuse coroane.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea să meargă la Sala Tronului de la Palatul Regal joi, 11 august și vineri, 12 august, în intervalul orar 08:00 – 22:00.

Casa Regală a lansat și rugămintea ca cei care se prezintă la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana să respecte mai multe reguli, printre care cele legate de ținută, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile sau alte instrumente electronice și nimeni nu va putea depune florile personal la catafalc.