Sute de oameni protestează în orașe din România față de legile Justiției și cele fiscale: „Își bat joc de noi”

Protestatarii au venit cu pancarte, pe care au inscripționat mesaje precum: „Campioană la stat paralel”, „CCR crapă de Rușine”, „Românio, te iubesc!”, „Demisia”, „Inapți pentru inadaptați”.

„Sunt extrem de dezamăgită de modalitatea în care este condusă această țara. Am fost și în iarnă la proteste. Eu cred că dacă oamenii se vor mobiliza se va schimba ceva. Altfel o să ne trezim într-o nouă Rusie și nu îmi doresc asta pentru copilul meu. Principalele nemulțumiri sunt corupția, legile justiție și noua ordonanță de urgență privind fiscalitatea”, susține Adina, care a venit, dumnică, în Piața Victoriei.

„Eu sper că lumea se va trezi la realitate în ciuda semnalelor pe care le-am dat serile trecute. Nemulțumirile – începând cu ordonanța 13, toate reformele care au fost date, mai în secret, mai pe față. Legile Justiției sunt în Parlament, nu știu cum să se dea de ceasul morții să le treacă, mai e și reforma fiscală ce e un dezastru. Noi avem job-uri, nu avem cariere. Avem vieți și nu stăm cu ochii pe ei în fiecare zi să vedem ce au maj adoptat și ce au mai gândit”, spune Lori, prezentă și ea în fața Guvernului.

„Ne nemulțumește mizeria lui Dragnea, a hoților care mint cum respiră. Vrem să fie un Guvern normal, să fie o țara normală, nu mizeria în care suntem. Ne întoarcem în 89. Legile Justiției sunt infecte. Despre asta este vorba. Și cele fiscale la fel. Își băt joc de noi”, declară Daniela.

Protestatarii s-au organizat pe o pagină de Facebook, acolo unde, de altfel, au și menționat care sunt motivele pentru care au ales această formă de manifest.

„Evenimentele din ultima vreme ne arată cât de urgent trebuie să fie pentru politicienii zilei să treacă Legile Justiției (303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, 304/2004 privind organizarea judiciară și 317/2004 privind CSM) de Parlament. Sunt disperați! Jocul se poartă de acum pe viață și pe moarte (pe libertate și pe închisoare) pentru ei. E crucial să ne opunem acestor legi! Ele vor ciunti din integritatea și independența unor instituții fundamentale ale statului român. Tocmai de aceea, până când ei vor ajunge să-și voteze Marea Evadare în Parlament, e musai ca protestele noastre să tot crească. Strada este ultima opreliște în calea evadării lor!”, potrivit inițiatorilor protestului.

Oamenii au decis să iasă în stradă pentru că proiectul de modificare al Legilor Justiției (303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, 304/2004 privind organizarea judiciară și 317/2004 privind CSM) este în Parlament și urmează să fie votat. Ei cer „respingerea în bloc” a acestui act normativ în forma actuală.

„Împotriva acestor legi s-au poziționat circa 4.000 de magistrații, Președintele României, Comisia Europeană, societatea civilă și protestatarii care vin de peste 290 de zile la proteste! Dacă acest proiect va fi aprobat în Parlament, România va face pași înapoi în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției. Afectarea independenței sistemului judiciar și încercarea de a subordona Justiția politicului, vor întoarce România în trecut”, adaugă sursa citată.

Proteste față de legile justiției și modificările la Codul Fiscal, la Cluj și Brașov

Peste 250 de oameni protestează la Cluj față de legile justiției și modificările la Codul Fiscal, oamenii cerând demisia lui Liviu Dragnea. Și la Brașov s-au adunat 250 de persoane, care scandează „Dragnea, demisia!” și „Justiție, nu corupție”, transmit corespondenții MEDIAFAX.

Peste 250 de persoane protestează, duminică seara, în Piața Unirii din Cluj-Napoca față de legile justiției și modificările la Codul Fiscal, având poze cu Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose și mesajul „Statul paralel = un ciordel și-un tulburel”.

Protestatarii s-au adunat în jurul orei 19 în Piața Unirii din Cluj-Napoca, unii având steaguri tricolore și pancarte cu mesaje precum „Când injustiția devine lege, rezistența devine datorie”, dar și poze cu Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose și textul „Statul paralel = un ciordel și-un tulburel”.

Cei prezenți în piață stau de vorbă și se pregătesc să meargă și într-un marș prin centrul orașului.

„Vrem demisia lui Dragnea pentru că are dosare penale, ceea este incompatibil cu statutul de președinte al Canerei Deputaților. Vrem respingerea legilor justiției și a modificărilor la Codul fiscal”, a spus un protestatar.

În piață se scandează „Jos mafia” și „Demisia”.

La Brașov s-au strâns aproximativ 250 de protestatari, care strigă „Dragnea, demisia!”, „Justiție, nu corupție” și „DNA să vină să vă ia!”. Oamenii au plecat în marș către Piața Sfatului.

Trei sute de persoane protestează și în centrul Timișoarei față de legile justiției

Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, duminică seara, în centrul Timișoarei, pentru a protesta față de Guvern și pentru a-și arăta nemulțumirea cu privire la proiectul legilor justiției. „Picătura care va umple paharul este aproape”, a spus un protestatar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei 300 de manifestanți s-au strâns, duminică seara, în Piața Victoriei din Timișoara, având steagul României și pancarte cu mesaje precum „Faceți-vă Guvern la Jilava”, „Ajunge, descreieraților” sau „Cetățean al statului de drept”.

După ce în centrul Timișoarei s-a intonat imnul României, protestatarii au început să scandeze „Demisia”, „Nu vrem să fim conduși de hoți” sau „Rezistăm”.

„Protestul este organizat pentru a atenționa guvernanții că paharul nemulțumirilor se umple, picătura care va umple paharul este aproape. S-a întins prea mult coarda. Ne-au spus că vor să fie bine, dar ei vor să fie bine doar pentru ei. Atenție că se umple paharul și va fi prăpăd”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Pompiliu Lenghel, prezent la protestul din centrul Timișoarei.