TÂLHĂRIE. Patru bărbați au furat 80.000 de lei de la un tânăr din Capitală / Cum a decurs operațiunea

Publicat: 28 05. 2020, 17:03
Actualizat: 28 05. 2020, 17:05

This browser does not support the video element.

Trei bărbați sunt acuzați că au intrat în locuința unui tânăr din Capitală, în sectorul 3, și-au imobilizat victima și i-au furat 80.000 lei. În acest timp, un al patrulea complice îi păzea pe cei trei.

Mama tânărului a fost cea care a sunat la 112, în data de 24 aprilie, reclamând faptul că fiul său, în vârstă de 29 de ani, a anunţat-o că au intrat în locuinţa sa mai multe persoane şi l-au agresat, după care i-au sustras o sumă importantă de bani.

Potrivit Poliţiei Capitalei, suspecți sunt patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 39 şi 61 de ani. Trei dintre ei ar fi intrat într-un apartament din sectorul 3, prin declararea în fals a unei calităţi oficiale, iar cel de-al patrulea a rămas să supravegheze zona, potrivit Mediafax.

Imediat după ce au pătruns în locuință, cei trei l-au imobilizat pe tânăr, după care ar furat bani, un card bancar şi un telefon mobil, prejudiciul fiind estimat la 80.000 de lei. Bărbaţii purtau măşti faciale de protecţie şi mănuşi.

Joi dimineaţă, în urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, inclusiv un autoturism. Cei patru au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi Instanţei, potrivit sursei citate.

Tâlhărie în plină stradă, anul trecut, în Capitală. Un tânăr de 22 de ani a fost arestat preventiv, după ce a bătut o femeie și i-a furat geanta

Un tânăr, în vârstă de 22 ani, a fost prins de polițiști anul trecut, la mijlocul lunii decembrie, după ce a bătut o femeie și i-a smuls din mână geanta în care se aflau documentele tinerei și un telefon mobil. La cererea procurorului, judecătorii au dispus ca bărbatul să fie arestat preventiv.

„La data de 15.12, în jurul orei 01:30, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție au prins la scurt timp de la comiterea faptei, un bărbat de 22 de ani, care ar fi lovit cu pumnul o femeie și i-a smuls din mână geanta, în care se aflau mai multe documente personale și un telefon mobil”, informa, atunci, Poliția Capitalei.

Bunurile au fost recuperate și predate femeii.

Un angajat al unei case de pariuri din București a furat banii și a înscenat o tâlhărie. Cum s-a terminat totul

Tot anul trecut, dar în luna septembrie, un angajat al unei case de pariuri din București, care a furat banii și a înscenat o tâlhărie, a fost reținut de polițiști, care au găsit banii într-o cușetă a unui magazin.

Potrivit unui comunicat transmis de Direcția Generală de Poliție București, angajatul, în vârstă de 19 ani, și-a însușit 9.000 de lei e la casa de pariuri, iar ca să ascundă acest lucru a declarat la poliție că a fost tâlhărit.

Acesta a sunat la 112 și a spus că ar fi fost amenințat de două persoane necunoscute și deposedat de suma de 9.000 lei, bani pe care îi ridicase din casierie pentru a-i depune la bancă.