Tânăr băut și cu permisul suspendat, arestat după ce a accidentat două persoane și a fugit

Publicat: 24 06. 2013, 23:58
Actualizat: 01 10. 2018, 00:39

Un tânăr din Timiș care a accidentat cu mașina două persoane în localitatea Bethausen, conducând băut și cu permisul suspendat, apoi a fugit de la locul faptei, fiind prins de un polițist aflat în timpul liber, a fost arestat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliția Județeană Timiș, un tânăr de 24 de ani din județ a accidentat cu mașina, duminică, în localitatea Bethausen, două persoane, apoi a fugit de la locul faptei.

Cele două persoane, o femeie de 28 de ani și o fată de 14 ani, ambele din comuna Bethausen, au fost rănite ușor, fiind transportate la spital.

Conform sursei citate, tânărul a fost observat de un polițist din Lugoj, aflat în timpul liber, care a pornit în urmărirea acestuia. Ajungând pe un drum județean, polițistul a blocat în trafic mașina tânărului, până la sosirea unui echipaj de Poliție.

În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul de 24 de ani, din comuna Traian Vuia, avea permisul de conducere suspendat, iar aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,68 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, se arată în comunicat.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele tânărului pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având permisul suspendat, care se află sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Tânărul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat Judecătoriei Făget, cu propunere de arestare preventivă, instanța emițând pe numele acestuia mandat de arestare pentru 29 de zile.