Tânără de 20 de ani din Cluj, cercetată de polițiști după ce bebelușul ei a fost găsit mort în fosa septică

Publicat: 03 07. 2019, 16:30

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că tânăra, care a ajuns la UPU cu semne ale unei nașteri recente, nu le-a spus medicilor unde este fătul, iar aceștia au alertat poliția.

„O tânără de 20 de ani din Ocna Dej a chemat în noaptea de marți spre miercuri ambulanța reclamând că nu se simte bine și a fost transportată la UPU Dej, unde s-a constatat că prezenta semnele unei nașteri recente. A fost întrebată despre nou-născut, dar nu a putut justifica unde este acesta, iar medicii au anunțat poliția, existând suspiciune de pruncucidere. În urma cercetărilor efectuate, a fost găsit cadavrul copilului în fosa septică a locuinței. Rezultatul necropsiei va stabili dacă a fost vorba de pruncucidere”, a spus Morar.

Deocamdată, tânăra este cercetată de polițiști pentru vătămarea fătului, până se va stabili dacă bebelușul s-a născut viu sau mort.