Tânărul care şi-a aruncat iubita de la etajul trei s-a lăudat prietenilor: „Am aruncat-o pe geam”

Publicat: 06 02. 2022, 13:11
Sursă foto: Shutterstock

​Un tânăr de 19 ani din Călan, judeţul Hunedoara, şi-a aruncat pe geam, de la etajul al treilea, iubita de 18 ani în urma unui conflict. Tânăra a supravieţuit și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Băiatul s-a lăudat  în fața prietenilor cu gestul său: „Am aruncat-o pe geam”, le-ar fi spus tânărul unor apropiați, potrivit Antena 3.

Tânărul a fost reținut

Ulterior, tânărul a fost reţinut pentru tentativă de omor și va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Tânără a supraviețuit și a fost preluată de un echipaj SMURD și transportata la spitalul din municipiul Hunedoara pentru îngrijiri medicale. Băiatul în vârstă de 19 ani, din Călan se află în momentul de față în custodia polițiștilor, fiind audiat cu privire la împrejurările comiterii faptei, urmând a se lua masurile legale.

Cercetările au fost preluate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor.
Citește și Cristina, o femeie de 35 de ani, a fost ucisă de soţul gelos chiar în faţa copilului de 4 ani. „A văzut toată crima”