Țările UE, favorabile unui grup de lucru pentru un mecanism de monitorizare a statului de drept. România, vizată direct de inițiativă

Publicat: 19 03. 2019, 20:45
Actualizat: 25 03. 2019, 19:07

Ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, a declarat marți după-amiază că majoritatea țărilor UE au fost de acord cu propunerea de constituire a unui grup de lucru care să analizeze oportunitatea constituirii unui mecanism al Uniunii Europene de supraveghere a stării democrației, statului de drept și principiilor fundamentale comunitare. Proiectul a fost propus împreună cu ministrul german al Afacerilor Europene, Michael Roth.

„Există o foarte largă majoritate a statelor membre – peste 20 – care sunt de acord cu principiile propuse deja în urmă cu trei ani în Consiliul UE”, a explicat Reynders.

Oficialul belgian a precizat că are susținerea Germaniei, dar și a Finlandei, țară care va prelua Președinția Consiliului UE de la 1 iulie. De asemenea, inițiativa este susținută și de România, potrivit agenției belgiene Belga și site-ului LeVif.be.

„Uniunea Europeană este o uniune a valorilor. Nu este vorba doar de piața unică. Toată lumea trebuie să adere la aceste valori, nu este vorba doar de valori recomandate”, a declarat Michael Roth, citat de agenția Reuters.

Comisia Europeană, care a semnalat deja intenția de a condiționa accesul la fonduri comunitare de respectarea principiilor statului de drept, a salutat proiectul. „Inițiativa belgiano-germană consolidează statul de drept, este o tentativă onestă grație căreia statele membre se vor putea consulta între ele”, a comentat Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene.

„Propunerea, formulată în cadrul unei reuniuni ministeriale europene, coincide cu investigațiile ample lansate de UE împotriva Poloniei și Ungariei pentru subminarea independenței instanțelor judiciare și a presei, în timp ce România este acuzată de regrese în acțiunile anticorupție”, comentează agenția Reuters.

Foto: Hepta