Tiraspolul își refirmă poziția fermă privind independența, după 17 ani de la proclamarea ei

Publicat: 15 02. 2012, 10:23
Actualizat: 20 07. 2012, 00:41
Liderii de la Tiraspol și-au menținut poziția fermă în privința independenței Transnistriei și dorinței lor de a discuta acest aspect cu Republica Moldova, cu ocazia comemorării a 17 ani de la declarația de independență a autoproclamatei republici.

Liderii de la Tiraspol și-au menținut poziția fermă în privința independenței Transnistriei și dorinței lor de a discuta acest aspect cu Republica Moldova, cu ocazia comemorării a 17 ani de la declarația de independență a autoproclamatei republici, relatează The Tiraspol Times în ediția electronică.

Oficialii de la Tiraspol au făcut, de asemenea, apel la comunitatea internațională pentru a suspenda embargoul economic impus de Chișinău republicii transnistrene începând cu martie 2006.

"Suntem dispuși să discutăm despre statutul și relațiile noastre cu Chișinăul, dar dialogul este imposibil în actualele condiții de presiune constantă", a declarat liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov.

"Este necesar să căutăm o altă soluție care să ia în considerare opinia populației transnistrene", a adăugat Smirnov, făcând referire la negocierile privind stabilirea statutului regiunii separatiste.

"Treptat, comunitatea internațională începe să înțeleagă că soluția aplicată statelor nerecunoscute oficial trebuie să fie una universală", a subliniat liderul de la Tiraspol, făcând referire la dezbaterile privind statutul provinciei sârbe Kosovo.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Â