Toader a aflat cine a pătruns în arhiva SIPA fără certificat: Am transmis informațiile către DIICOT

Publicat: 20 12. 2017, 23:58

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară, că știe cine sunt persoanele care au pătruns în arhiva SIPA, deși nu dețineau certificat ORNISS, aspect pe care l-a transmis Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

„Urmărirea penală este secretă, eu știu ce documente am transmis la DIICOT, eu știu că m-am adresat autorităților să verifice dacă vizitatorii arhivei aveau sau nu certificat ORNISS, știu răspunsul, l-am trimis la DIICOT, face parte din urmărirea penală. (…) Ani de zile s-a discutat și fiți de acord că nimic nu s-a făcut. (…) Știți că DIICOT a fost sesizat de către o terță persoană, după care am declarat public, am transmis documentele de la nivelul Ministerului Justiției către DIICOT, spre a le conexa în același dosar și să dea o soluție pe baza probelor. Mai departe, Ministerul Justiției nu poate să ducă la DIICOT să spună: Ce ați făcut în dosar, ați administrat, n-ați administrat, e problema lor. (…) Mai departe, cred că latura posibilă, latura penală a faptelor respective poate fi explicată de către DIICOT, celelalte, care intră în competența Comisiei speciale pot fi explicate de către Comisie”, a spus ministrul la Antena 3.

Procurorii DIICOT au deschis, în luna mai, un dosar în care au început urmărirea penală in rem, privind arhiva SIPA. Sunt investigate fapte de deținere fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat și neglijență. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileț.