Toader dă drumul comisiei de verificare a arhivei SIPA și are situația certificatelor ORNISS ale celor care au intrat

Publicat: 09 07. 2017, 20:09
Actualizat: 25 03. 2019, 20:00

„Arhiva SIPA – evoluții ! În cursul zilei de mâine, voi transmite către Ministerul Public, rezultatele verificărilor privind deținerea de certificate ORNISS de către vizitatorii arhivei SIPA !Până miercuri, Secretariatul General al Guvernului urmează să ne transmită cele două propuneri pentru constituirea Comisiei de inventariere a arhivei. Consiliului Superior al Magistraturii, solicitat în scris să se consulte cu asociațiile profesionale în vederea desemnării unui magistrat care să devină membru în Comisia de inventariere, nu a formulat nici un răspuns !În cursul zilei de miercuri (12 iulie), după desemnarea președintelui, Comisia își va începe activitatea !”, a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a declarat luni că au fost vizitatori în arhiva SIPA care nu aveau certificate ORNISS, dar că așteaptă de la conducerea ORNISS toate datele „cu nume, prenume și CNP”.

Guvernul Grindeanu a emis o hotărâre de guvern prin care s-a stabilit desecretizarea arhivei SIPA și a două rapoarte și o anexă ale comisiilor anterioare.

Procurorii DIICOT au anunțat că au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind arhiva SIPA. Sunt investigate fapte de deținere fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat și neglijență. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileț.