Toader, despre cei 300 de magistrați ANCHETAȚI: Așa se justifică ÎMPOTRIVIREA față de secția specială

Publicat: 30 07. 2018, 09:37
Actualizat: 25 03. 2019, 20:38

„Nu am ce să comentez decât că am aflat și eu că sunt 300, dar cred că a spus 300 de dosare care trebuiesc transferate și într-o cauză pot fi mai mulți făptuitori autori suspecți ce or fi dânșii. La momentul la care va avea loc transferul sigur o să vedem la ce se referă respectivele cauze. Evident că și mie mi se par foarte multe, evident că nu am știut nici unul dintre noi așa ceva și tot evident cred este și faptul că așa se poate justifica împotrivirea ca respectiva secție să se înființeze la Ministerul Public”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

În prezent, la Direcția Națională Anticorupție sunt înregistrate aproximativ 300 de dosare în care sunt anchetați magistrați, a precizat Marius Iacob, procurorul-șef adjunct al DNA, în proiectul de management pentru susținerea candidaturii la șefia DNA.

Înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) duce la modificarea competenței DNA cu privire la persoanele care dețin calitatea de judecător sau procuror, transmite procurorul șef adjunct al DNA, în proiectul de management pentru susținerea candidaturii la șefia DNA.

Legea 207/2018 prevede și obligația Direcției Naționale Anticorupție de a înainta cauzele în care sunt cercetați magistrați, la momentul la care secția devine operațională, spune Marius Iacob, care precizează că, în prezent, la Direcția Națională Anticorupție sunt înregistrate aproximativ 300 de cauze care se află în această situație.

„Pentru că se modifică în acest mod competența Direcției, și dispozițiile referitoare la organizarea DNA din Regulamentul de ordine interioară trebuie modificate urgent, întrucît Serviciul pentru combaterea infracțiunilor în justiție trebuie desființat, iar întreaga activitate a Secției de combatere a corupției trebuie regândită”, potrivit sursei citate.

Vineri, ministerul Justiției a anunțat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție și că procedura va fi reluată.