Tone de articole pirotehnice, ridicate în Prahova

Publicat: 24 12. 2015, 21:38
Actualizat: 25 12. 2015, 09:50

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova au făcut, joi, opt percheziții domiciliare și la sediul unei societăți comerciale, în județul Prahova.

Din cercetări a reieșit că reprezentanții unei societăți comerciale cu sediul social în Târgșoru Vechi ar fi importat legal articole pirotehnice din Bulgaria, pe care le-ar fi depozitat însă într-un spațiu neautorizat. Ulterior, aceste produse ar fi fost comercializate unor persoane fizice neautorizate din municipiul București și județele Prahova, Brăila, Ilfov și Iași.

„Actele de comerț nu ar fi fost evidențiate în contabilitate, reprezentanții firmei sustrăgându-se, în acest mod, de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului statului”, se arată în comunicatul citat.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 12 tone de articole pirotehnice și suma de 57.800 de lei.

De asemenea, șapte persoane au fost duse la audieri, la sediul Poliției.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni și evaziune fiscală.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.