Trafic de persoane dublat la frontiere, în ultimele 24 de ore

Publicat: 22 12. 2019, 11:52

Potrivit Poliției de Frontieră, apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în țară mulți dintre cetățenii români aflați în străinătate, pentru a-și petrece aceste zile împreună cu familia. Traficul s-a dublat în ultimele 24 de ore față de o zi normală.

Astfel, în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut aproximativ 314.000 persoane, cetățeni români și străini, dintre care 209.000 au fost pe sensul de intrare în țară, precum și aproximativ 78.000 mijloace de transport, dintre care 51.000 au fost pe sensul de intrare în țară.

La frontiera cu Ungaria s-au prezentat aproximativ 169.000 de persoane și 50.000 de mijloace de transport, cel mai tranzitat punct de la frontieră fiind P.T.F. Nădlac II Autostradă, prin care, în ultimele 24 de ore, au trecut peste 70.000 de persoane și peste 20.000 de mijloace de transport.

Având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în PTF Nădlac II, polițiștii recomandă folosirea și a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internațional de la granița de vest: PTF Nădlac, aflat în imeditat apropiere a PTF Nădlac autostradă, PTF Turnu și Vărșand, tot pe raza județului Arad, care funcționează în regim non-stop, PTF Borș, P.T.F. Salonta și Valea lui Mihai din județul Bihor, care sunt deschise permanent pe lângă, PTF Cenad, din județul Timiș, este deschis, de asemenea, la frontiera cu Ungaria.

Polițiștii de frontieră au constatat 50 fapte ilegale (12 infracțiuni și 38 contravenții) săvârșite atât de cetățeni români cât și străini, au găsit bunuri nedeclarate de 16.400 lei, au dat amenzi de peste 40.000 de lei și nu au permis intrarea în țară a 22 cetățeni străini, dar nici ieșirea a 20 cetățeni români, din diferite motive legale.