Traficul de pe DN1, dinspre Brașov către Valea Prahovei, deviat pe DN1A Săcele – Cheia – Ploiești

Publicat: 18 08. 2013, 12:43
Actualizat: 18 08. 2013, 12:43

Traficul de pe DN1, dinspre Brașov către Valea Prahovei, este deviat duminică, de la ora 12.00, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploiești, din cauza aglomerației, informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.

De asemenea, începând cu aceeași oră, nu mai este permis accesul către DN1 dinspre Râșnov, pe DN73A Râșnov – Predeal, potrivit sursei citate.

Șoferii care vor să ajungă în București au la dispoziție următoarele rute: DN73 Râșnov – Brașov, DN1A Săcele – Cheia – Ploiești; DN73 Râșnov – Pitești, A1 Pitești – București; DN73 Râșnov – Valea Mare-Pravăț, DN72A Stoenești – Târgoviște, DN71 Târgoviște – Bâldana, DN7 Bâldana – București, a mai precizat Infotrafic.

Traficul rutier în toată țara, în special cel dinspre litoral și stațiunile montane, este supravegheat duminică, în ultima zi a mini-vacanței de Sf. Maria, de 2.200 de polițiști de la Rutieră, două elicoptere și 450 de radare, potrivit Poliției Române.

Astfel, sunt monitorizate în special traseele dinspre stațiunile turistice către Capitală și celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1, A2 și A3 (tronsonul București – Ploiești) și sectoarele de drum spre punctele de trecere a frontierei”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Polițiștii vor monitoriza traficul rutier pentru a preveni accidentele grave și a combate excesele de viteză ale șoferilor.

Începând cu ora 16.00, când se anticipează intensificarea traficului dinspre Litoral și stațiunile montane, două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație vor survola autostrada București-Constanța și DN1, în vederea transmiterii de informații utile echipajelor de Poliție Rutieră aflate la sol. În fiecare dintre elicoptere se va afla și câte un polițist de la Rutieră, precizează sursa citată.

În acțiunea desfășurată la nivel național duminică sunt angrenați și polițiști de la ordine publică, pentru a acorda sprijin celor de la rutieră, în special în mediul rural.