Traficul feroviar este blocat în Vâlcea, după ce o mașină a fost lovită de tren – FOTO

Publicat: 14 12. 2019, 15:50

ISU Vâlcea a anunțat că accidentul a avut loc sâmbătă în localitatea Orlești, unde un tren a lovit o mașină.

Potrivit pompierilor, nu există victime, dar traficul feroviar este blocat.

ISU intervine cu un echipaj de descarcerare care încearcă să deblocheze autoturismul și să elibereze astfel calea ferată.

„Persoana care a fost în autoturism a fost evaluată de către personalul SAJ aflat în trecere și nu dorește să meargă la spital”, au mai transmis pompierii din Vâlcea.