Tragedie în ziua de Crăciun: O persoană decedată și nouă rănite după impactul dintre două mașini, în Timiș – FOTO

Publicat: 25 12. 2019, 14:32

Potrivit ISU Timiș, în accidentul petrecut între localitățile Remetea Mare și Bucovăț, au fost implicate 10 persoane, iar una dintre ele a fost găsită decedată.

„În accident au fost implicate 10 persoane dintre care șase adulți și patru copii. Doi adulți au rămas încarcerați, din nefericire, o victimă a fost declarată decedată de către medicul sosit la fața locului, iar cea de-a doua victimă descarcerată este preluată de către elicopterul SMURD. Celelalte 8 persoane sunt evaluate de către echipajele medicale la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Mai multe autospeciale din cadrul ISU Timiș și de la Serviciul de Ambulanță Timiș intervin la locul accidentului.

Polițiștii sunt la locul accidentului și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs impactul dintre cele două mașini.