Traian Băsescu se va întâlni cu președintele Comisiei Europene pe 14 septembrie

Publicat: 07 09. 2012, 17:45
Actualizat: 25 03. 2019, 20:27

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, are prevăzută, în 14 septembrie, o întâlnire cu președintele Traian Băsescu.

Întâlnirea dintre Jose Manuel Barroso și Traian Băsescu este prevăzută în programul oficial al președintelui CE, pentru ziua de 14 septembrie.

Cel mai probabil, întâlnirea va avea loc la Bruxelles. Acesta ar fi prima vizită externă a lui Traian Băsescu de la revenirea la Palatul Cotroceni.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, vineri, într-un discurs susținut la o reuniune de la Florența a Biroului grupului parlamentar al PPE, că este mândru de rolul jucat de UE și de Comisie în „reinstaurarea statului de drept” în România.

„Avem discursul despre «mai multă Europa», dar este nevoie și de o Europă mai bună, o Europă bazată pe valori. Și de aceea, de exemplu, este de o importanță decisivă ca în UE toate țările membre să respecte statul de drept și valorile democratice ale unei societăți pluraliste și libere. Tocmai de aceea vreau să spun că sunt foarte bucuros și mândru de rolul pe care Uniunea Europeană și Comisia Europeană îl joacă în problemele apărute în România”, a afirmat Barroso, în referirea la România din discursul său.

De asemenea, el a arătat că în urma acțiunilor UE și Comisiei Europene a fost posibilă evitarea „schimbărilor nedemocratice” și „reinstaurarea statului de drept” în România.

„Datorită UE și Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România și trebuie să fim mândri de acest lucru, pentru că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o țară care este membră a Uniunii noastre”, a mai afirmat Barroso.

Președintele Traian Băsescu a transmis, joi, o scrisoare „liderilor europeni și aliaților transatlantici care s-au pronunțat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară”, mulțumindu-le pentru sprijinul acordat instituțiilor statului român.

Parlamentul European va dezbate în 12 septembrie situația politică din România, după ce ascultă pozițiile exprimate de CE și de președinția Consiliului UE.