Transgaz va lista la bursă 10% din acțiuni, CNVM a aprobat prospectul preliminar

Publicat: 15 02. 2012, 10:28
Actualizat: 10 06. 2012, 01:51
Transgaz Mediaș va lista la Bursa de Valori București un pachet de acțiuni reprezentând 10% din capitalul companiei, iar Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat prospectul preliminar pentru tranzacționarea titlurilor.

Pachetul scos la bursă, printr-o ofertă publică inițială, este de 10% din acțiunile Transgaz, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, directorul general al companiei, Ioan Rusu.

Prospectul preliminar al Transgaz a fost aprobat de CNVM, au declarat surse din piața de capital.

Vicepreședintele CNVM Paul Miclăuș a confirmat informația, fără să ofere detalii.

Admiterea la tranzacționare a acțiunilor unor companii la Bursă se poate realiza după publicarea unui prospect final, aprobat de CNVM, potrivit legislației pieței de capital. Firmele trebuie însă să transmită inițial Comisiei, spre aprobare, un prospect preliminar.

Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat la sfârșitul lunii august că statul va lista la BVB un pachet din acțiunile Transgaz – fără să precizeze nivelul pachetului – în februarie sau martie 2008.