Trei bărbați din Kosovo, prinși când încercau să intre ilegal în România din Serbia

Publicat: 09 04. 2013, 14:04
Actualizat: 29 09. 2014, 00:41

Trei bărbați din Kosovo, cu vârste între 20 și 35 de ani, au fost prinși de polițiștii de frontieră din Timiș când încercau să intre ilegal în România din Serbia, ei fiind urmăriți penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Inspectoratul Poliției de Frontieră Timișoara, polițiștii de frontieră din Timiș au prins, în noaptea de luni spre marți, trei bărbați care încercau să intre ilegal în România, migranții fiind observați cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în apropierea frontierei cu Serbia.

Conform sursei citate, cei trei bărbați nu aveau documente de identitate și nu vorbeau limba română, astfel că au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru clarificarea situației.

Ca urmare, s-a stabilit că bărbații sunt cetățeni din Kosovo, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani. Cei trei le-au declarat polițiștilor de frontieră că au intenționat să ajungă într-o țară din Spațiul Schengen și au recurs la această metodă deoarece nu aveau viză.

Bărbații sunt urmăriți penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.