Trei persoane au murit lovite de un autotren pe DN 13, în județul Mureș

Publicat: 15 02. 2012, 11:57
Actualizat: 16 02. 2012, 06:36
Trei persoane și-au pierdut viața, azi dimineață, fiind lovite de un autotren în timp ce mergeau pe șosea, pe DN 13, în localitatea Vânători, județul Mureș.

Trei persoane și-au pierdut viața, azi dimineață, fiind lovite de un autotren în timp ce mergeau pe șosea, pe DN 13, în localitatea Vânători, județul Mureș.

Accidentul s-a produs în jurul orei 04.00.

Potrivit unui comunicat de presă transmis azi de Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, accidentul s-a produs din cauza neatenției șoferului autotrenului, în vârstă de 22 de ani, din Prahova, segmentul de drum pe care s-a produs accidentul neavând gropi sau denivelări și fiind marcat și semnalizat corespunzator.

Autotrenul a intrat în plin în trei persoane care mergeau pe șosea, trăgând un cărucior încărcat cu fier vechi. În urma impactului, cele trei persoane au murit pe loc.

Conform sursei citate, pietonii nu aveau veste reflectorizante.