Tribunalul decide, din nou, ca Burnei să profeseze în spitale de stat. Decizia poate fi contestată

Publicat: 29 09. 2017, 17:30

„Respinge cererea Burnei Gheorghe de revocare a controlului judiciar. Admite cererea de modificare a controlului judiciar și înlătură interdicția de a nu exercita profesia sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv în cadrul spitalului Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, conform deciziei de vineri a instanței.

Măsura luată de TMB nu este definitivă.

Aceasta nu este prima dată când tribunalul decide ca medicul Burnei să își reia activitatea într-un spital de stat. Sentința nu a fost, însă, menținută și de Curtea de Apel, motiv pentru care doctorul nu poate intra în sala de operație a unui spital din sistemul public de sănătate.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinți în contracte de donații, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecțiuni inexistente în realitate, el și familia sa primind chiar și deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.