Ucigașul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, scandal în pușcărie înainte de eliberare. Ce pretenții are Marian Clită

Publicat: 24 06. 2022, 19:35
Actualizat: 24 06. 2022, 20:07
Marian Clită

Ucigașul disidentului Gheorghe Ursu a dat în judecată conducerea penitenciarului în care își execută ultimele luni de detenție. Magistrații au respins cererea celebrului criminal Marian Clită, care mai are de stat în închisoare cel mult jumătate de an.

Condamnat la 14 ani pentru omor deosebit de grav, Marian Clită a fost încarcerat la data de 3 martie 2010, după ce a fost acuzat că, în 1985, l-a omorât, în închisoare, pe inginerul Gheorghe Ursu, un disident al guvernului comunist.

Obișnuit cu viața în detenție, Clită a început să muncească în spatele gratiilor, pentru a-și reduce pedeapsa și a reușit, astfel, să obțină 15 zile câștig, a primit 11 recompense, însă a avut și zece abateri disciplinare.

De altfel, ultima dintre aceste fapte i-a provocat și cele mai mari necazuri. Încarcerat la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, lui Marian Clită i-a fost schimbat, la un moment dat, regimul de detenție, din închis în semideschis, având în vedere că se apropie cu pași repezi de executarea pedepsei.

Totuși, în urma unei abateri disciplinare pe care autoritățile au evaluat-o drept „gravă”, Clită s-a întors la regimul închis, de unde nu se poate libera înainte de termen, deoarece acest lucru nu se poate face, conform legii, decât de la regim semideschis sau deschis.

Marian Clită a atacat măsura în instanță, iar Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a decis să respingă solicitarea deținutului.

Clită, recompensat de 11 ori în închisoare

Potrivit motivării instanței, ”din actele dosarului rezultă că petentul a început executarea pedepsei la data de 03.03.2010, urmând să expire în termen la data 08.12.2022, a participat la activități productive și a obținut 15,08 zile câștig în perioada decembrie 2014-iunie 2018, a fost sancționat disciplinar de 8 ori și are două abateri disciplinare în curs de cercetare și a fost recompensat de 11 ori.

Având în vedere abaterea disciplinară foarte gravă reținută în sarcina petentului, sancțiune rămasă definitivă prin neformularea plângerii împotriva hotărârii comisiei de disciplină, se apreciază că, în mod corect, s-a reținut de judecătorul de supraveghere că fapta săvârșită de petent îl face incompatibil cu regimul semideschis de executare a pedepsei, motiv pentru care, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de deținut”, au motivat magistrații.

Marian Clită a fost condamnat pentru asasinarea, în 1985, a lui Gheorghe Ursu, după un ordin pe care l-ar fi primit de la colonelul Tudor Stănică, fost șef al Direcției de Cercetare Penală a Miliției.

Multă vreme, Clită a susținut, însă, că întregul dosar ”Ursu” ar fi fost măsluit și că, de fapt, interesul ar fi fost pedepsirea lui Tudor Stănică. Aflat în închisoare, Clită arată acuzator cu degetul către Dan Voinea, celebrul anchetator militar care a instrumentat cazul.